monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consilierii de probaţiune, mesaj de la Cluj către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc: Avem nevoie de bani şi de oameni

Consilierii de probaţiune susţin că în acest an au nevoie de mai mulţi angajaţi şi mai mulţi bani în contextul în care activitatea de supraveghere a persoanelor condamnate a crescut în 2014 cu 108%. Ei s-au întâlnit la Cluj-Napoca la o dezbatere privind un proiect derulat cu fonduri norvegiene despre consolidarea sistemului românesc de probaţiune.

Iuliana Cărbunaru, director general Direcţia Naţională de Probaţiune, a declarat că deşi, anul trecut a  fost finalizat concursul pentru ocuparea posturilor vacante de consilier de probaţiune, fiind angajaţi în sistem 89 de consilieri, încă mai este nevoie de resurse în lumina intrării în vigoare a noilor coduri penale şi a celor două legi ale probaţiunii.

“În sistemul central lucrează 20 de angajaţi, iar la nivel local avem 360 de angajaţi, majoritatea femei. Anul trecut, sistemul de probaţiune a avut de la bugetul de stat echivalentul a 4 milioane euro. În acelaşi timp, sistemul de probaţiune a atras proiecte cu finanţare externă în valoare de alte 4 milioane de euro. Pentru pregătirea profesională continuă şi iniţială a consilierilor am utilizat preponderent fonduri externe. Din anul 2011 asistăm la o creştere abruptă a activităţii, dar această creştere nu s-a suprapus cu o creştere a resurselor umane. Pentru 2015 avem nevoie de bani şi de oameni. Sperăm să aducem mai mulţi colegi, vom reconfigura şi statutul personalului de probaţiune pentru a creşte motivaţia pe care o au în derularea activităţilor de zi cu zi. Trebuie să mobilizăm toate resursele pentru că trebuie investit în probaţiune decât să cheltuim cu reîntoarcerea persoanelor în sistemul penitenciar”, a precizat Cărbunaru.


Potrivit lui Cărbunaru, în perioada 2010-2014 a fost înregistrată o creştere de 177% a numărului de persoane aflate în supravegherea serviciilor de probaţiune, în timp ce numărul consilierilor de probaţiune a crescut cu 33%.

“Dacă în 2011 aveam angajaţi 271 de consilieri de probaţiune şi 12.857 persoane în supraveghere, la sfârşitul lunii decembrie 2014, avem 360 de consilieri şi 26.749 persoane în supraveghere. Creşterea a fost de 108%. Acest număr e important dacă ne raportăm la sistemul penitenciar, ne aflăm sub pragul de 30.000 de persoane care acum, la nivel naţional, se află în penitenciare”, a mai precizat şeful Direcţiei Naţionale de Probaţiune.


După natura infracţiunii, cele mai multe persoane care trec pragul serviciului de probaţiune sunt condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului (13.524 persoane), infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice (5510 persoane), infracţiuni contra vieţii (3290 persoane) şi infracţiuni privitoare la regimul drogurilor (2836 persoane).

“Practic, asistăm la o dublare faţă de 2013 a persoanelor condamnate pentru infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice. Avem o creştere şi la infracţiunile privind regimul drogurilor. S-a dublat numărul persoanelor intrate în evidenţele noastre pentru infracţiunile de corupţie. De asemenea, în 2014, 1727 de minori au ajuns în evidenţele noastre”, a mai adăugat Cărbunaru.


Monica Rodina, judecător la Curtea de Apel Cluj, le-a transmis consilierilor de probaţiune că nu au voie să fie superficiali în activitatea pe care o desfăşoară.

“Ceea ce mă bucură pe mine este că avem un feedback al muncii noastre. Până acum, faza de executare a sancţiunilor nu a fost atât de reglementată. Munca dumneavoastră ar trebui să fie foarte profundă. Nu mai există nicio şansă de superficialitate. Reintegrarea mi se pare un proces foarte complicat. Colegii mei şi-au pierdut speranţa că aceşti condamnaţi mai pot fi integraţi în societate”, a precizat Rodina.


În România, la ora actuală există 42 de servicii de probaţiune subordonate Direcţiei Naţionale de Probaţiune, cu un număr de 360 de consilieri de probaţiune.

Sistemul de probaţiune îşi desfăşoară activitatea în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni, precum şi pentru reducerea costurilor sociale ale executării sancţiunilor şi măsurilor penale, prin diminuarea populaţiei din penitenciare.


Consilierii de probaţiune evaluează inculpaţii, minorii aflaţi în executarea unei măsuri educative, respectiv persoanele supravegheate, coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor şi executarea obligaţiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate faţă de care instanţa a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată.