monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Un oficial rus amenință NATO: „Veți fi ținte ale Rusiei”

Rusia va considera ţinte legitime toate ţările care vor găzdui instalaţii antibalistice ale Alianţei Nord-Atlantice, avertizează ambasadorul rus în Copenhaga, Mihail Vanin.

El ameninţă că navele militare daneze riscă să fie atacate dacă Danemarca se va alătura sistemului antirachetă.
„Dacă Danemarca se va alătura sistemului antirachetă, care este controlat de Statele Unite, acest lucru va însemna că navele militare daneze vor fi ţinte ale rachetelor nucleare ruse. Este important să se ştie acest lucru”, a declarat ambasadorul rus la Copenhaga, Mihail Vanin, într-un interviu acordat publicaţiei Jyllands-Posten.

„Nu cred că danezii înţeleg foarte bine situaţia. Participarea la sistemul antirachetă va fi în detrimentul relaţiilor dintre ţările noastre. Toate ţările care se vor alătura sistemului antirachetă NATO în viitor vor fi ţinte ale rachetelor balistice ruse”, a adăugat Vanin.


„Comentariile ambasadorului Rusiei sunt inacceptabile. S-a depăşit limita”, a reacţionat ministrul danez de Externe, Martin Lidegaard, citat de Associated Press.

Danemarca a acceptat, în august 2014, să participe cu cel puţin o fregată la sistemul antirachetă NATO din Europa, care va include elemente terestre, staţionate în România şi Polonia, şi instalaţii navale.