monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Câteva sute de persoane la Marşul Memorial „Avram Iancu”, organizat de Noua Dreaptă – GALERIE FOTO

Noua Dreaptă a organizat duminică, 15 martie, Marşul Memorial „Avram Iancu”, la care au participat câteva sute de persoane.

Cei prezenţi s-au întâlnit în Piaţa Mihai Viteazul din centrul oraşului şi au mărşăluit până în Piaţa Avram Iancu. „Harghita, Covasna, pământ românesc”, „Nu vrem să fim o naţie de sclavi” sau „Autonomie, doar la puşcărie”, sunt printre puţinele scandări pe care le-au făcut cei prezenţi la marş.

Pe parcursul evenimentului nu s-au înregistrat incidente.


Codrin Goia, coordonatorul filialei Noua Dreaptă Cluj, a declarat că Avram Iancu nu are nevoie de aprobarea unor politicieni corupţi să fie recunoscut erou naţional.

„Avram Iancu a fost declarat eroul naţiunii române de către parlament. Ar trebui să ne bucurăm de acest lucru, dar totuşi mi se pare puţin penibil. În primul rând Avram Iancu nu are nevoie de aprobarea unor politicieni corupţi să fie recunoscut erou naţional de către români. Ani la rând au făcut alianţe cu UDMR-ul. Noi ne întrebămm ce rost mai are să-l declarăm pe Avram Iancu erou naţional dacă nu dăm doi bani pe idealurile lui?”, a declarat coordonatorul filialei Noua Dreaptă Cluj, Codrin Goia.


Citeşte şi: Camera adoptă un proiect ce prevede conferirea titlului de erou lui Avram Iancu. UDMR are dubii

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care prevede conferirea titlului de Erou al Naţiunii Române lui Avram Iancu pentru viaţa închinată şi jertfită spre propăşirea neamului românesc, iniţiat de Crin Antonescu şi Theodor Athanasiu.