monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Cluj Innovation Days 2015: Începe etapa de implicare în procesele de transfer tehnologic

Procesele implicate în transferul tehnologic și etapele parcurse de la cunoaștere la valorificare pe piață reprezintă principalele teme de dezbatere ale forumului regional Cluj Innovation Days. Cea de-a treia ediție a evenimentului organizat de Cluj IT Cluster se va desfășura în perioada 19-20 martie, la Cluj-Napoca.

„Conferința reunește specialiști din mai multe țări europene și nu numai, iar împreună vrem să ne inspirăm din modele de succes în transfer de tehnologii. Urmărim să acționăm ca facilitator între cele trei componente importante implicate în inovarea IT: companii, universități și instituții publice”, a declarat Alexandru Tulai, președintele Cluj IT Cluster.

Dezvoltarea IMM-urilor din domeniul IT va fi dezbătută împreună cu specialiști internaționali precum Jonathan Loeffler, directorul Steinbeis-Europa-Zentrum Karlsruhe, Bror Salmelin și Viorel Peca, directori de unitate în cadrul Comisiei Europene, cu atribuții în zona IMM-urilor, și Alberto di Consiglio, specialist în proprietate intelectuală. Cu sfaturi practice vor veni și Sorin Mîndruțescu, directorul general al Oracle România, Olaf Lausen, director de dezvoltare în cadrul Telekom România, Tobiasz Janusz Koprowski, consultant specializat în tehnologii Microsoft, și Elisabeta Moraru și Carmen Pungă, industry manageri la Google.


Despre cercetare, nanotehnologii și alte aplicații IT în industrie vor discuta Jurgen Raizner, director în cadrul Steinbeis-Europa-Zentrum, Tom Thomas, partener în cadrul Harper Macleod LLP, Susanne Avessta de la Fiware Tech, Dietrich Paper, directorul Departamentului de Cercetare și Dezvoltare din cadrul Anoxymer, Nihal Engin Vrana, director de cercetare în cadrul Protip Medical, și Philippe Lavalle, directorul de cercetare al Inserm.

Lista vorbitorilor mai include specialiști precum Ioana Postu (Comisia Europeană), Maria Koura (Atlantis Consulting), Edgar Grundstein (TZM), Bogdan Iordache (3TS Capital), Radu Vunvulea (MVP Microsoft), Gabriel Vlăduț (Asociația Română pentru Transfer Tehnologic și Inovație). Timp de două zile, la Cluj Innovation Days sunt așteptați aproximativ 400 de programatori, manageri din IT, universitari și reprezentanți ai mediului de afaceri, forumul fiind un eveniment de referință pentru inovarea în IT din Europa Centrală și de Est.


Cluj Innovation Days este organizat anual de Cluj IT Cluster și urmărește consolidarea comunității IT și facilitarea interacțiunii cu parteneri de afaceri și sectorul public.