monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Clujul, sub cod galben de ninsori. Ce alte judeţe sunt afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea cod galben de precipitaţii, ninsori şi intensificări ale vântului, astfel că aceasta va fi valabilă astăzi de la ora 10:00 la ora 20:00 în judeţul Cluj şi în aproape toată ţara.

UPDATE 09:55: Codul galben de ninsoare a fost prelungit

Potrivit ANM, până vineri seara, 6 martie 2015, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Transilvaniei, în Oltenia, în centrul şi sudul Moldovei, mixte în Muntenia şi predominant sub formă de ploaie în Dobrogea.

La munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă. Cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp. Vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăşi local 50...60 km/h îndeosebi în sud şi sud-est, iar la munte vor fi rafale de peste 70 km/h, viscolind şi spulberând zăpada.


----------------------------

"În zona montană şi în regiunile sud-vestice vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi, îndeosebi la altitudini mari, se va depune strat consistent de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi local 15... 20 l/mp şi izolat 30...35 l/mp. În Dobrogea, sudul Munteniei şi al Moldovei vor predomina ploile, iar în restul teritoriului precipitaţiile vor fi mixte. Vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, iar la munte va depăşi la rafală 60 km/h, viscolind ninsoarea", anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).


Informarea meteorologica de cod galben este valabilă pentru Cluj şi alte  23 de judeţe din ţară printre care: Alba, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Sibiu, Hunedoara, Braşov, Dâmboviţa, Prahova, Timiş, Argeş, Caraş-Severin, Dolj, Harghita, Covasna, Vâlcea, Bacău, Buzău, Gorj, Mehedinţi, Neamţ, Suceava şi Vrancea.