Actualitate
Preşedintele Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, pus sub control judiciar
Procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 3 martie 2015, a preşedintelui Camerei de Comerţ Cluj, Ştefan Dimitriu, administrator al SC de Construcții Napoca SA.
Procurorii DNA îl cercetează pe Dimitriu pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei şi pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
Potrivit unui comunicat al DNA, pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Ştefan Dimitriu trebuie să respecte următoarele obligații: să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței, să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească municipiul Cluj-Napoca, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare, să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea, să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
“Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”, spun procurorii anticorupţie.
În ordonanţele procurorilor se arată faptul că la data de 6 aprilie 2011, între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de autoritate contractată și SC Apa Canal SA Sibiu, în calitate de beneficiar, a fost încheiat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS Mediu 2007-2013, contractul având ca obiect „Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județele Sibiu și Brașov” în valoare totală de 421.453.177 lei fără TVA, din care 322.483.325,81 lei finanțare nerambursabilă.
În cadrul acestui contract, SC Apă Canal SA Sibiu a încheiat un număr de 11 contracte de lucrări și patru contracte de servicii.
Ajutor din Liban
În ceea ce privește contractul având ca obiect proiectarea, elaborarea documentațiilor pentru obținere avize și autorizații, DTAC, construcție „Stație de Epurare Ape Menajere Pentru Localitatea Ocna Sibiului”, s-a publicat anunțul SEAP nr. 139441/5.10.2012. Conform celor înscrise în anunțul de participare, contractul era finanțat în proporție de 76,54% fonduri europene prin Programul Operațional Sectorial de Mediu - POS MEDIU 2007-2013.
Pentru calificare, în ceea ce privește procedura licitației, agenții economici trebuiau să demonstreze, sub sancțiunea excluderii, faptul că au o „experiență similară”, respectiv că: „în ultimii 5 ani au dus la bun sfârșit lucrări de execuție a cel puțin unei stații de epurare a apei uzate cu o capacitate de minim 2000 PE”, în cadrul unor contracte de proiectare și execuție.
La licitația organizată în data de 4 decembrie 2012, s-a prezentat și SC de Construcții Napoca SA care a și câștigat licitația, dovedind „experiența similară” prin susținerea acordată de către un terț susținător, societate comercială înregistrată în Liban.
De documentația respectivă, întocmită în fals, s-a ocupat un presupus reprezentant al terțului susținător împreună cu inculpata Tudorache Cristina, pe baza înțelegerii cu reprezentanții SC de Construcții Napoca SA.
Toate documentele întocmite în fals, care au produs efecte juridice, au fost autentificate la birourile notariale ale inculpatelor Buzea Valeria Doina și Beșchia Georgeta Daniela, care și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, prin încălcarea prevederilor legale referitoare la legalizarea diverselor acte.
“Despre documentele depuse în cadrul procedurii a luat cunoștință inculpatul Dimitriu Ștefan Florea, în calitate de administrator al SC de Construcții Napoca SA, care le-a contrasemnat, inclusiv pe cele falsificate, deși la dosarul de achiziție a fost identificată o împuternicire prin care era mandată o altă persoană pentru semnarea oricărui document din procedura atribuirii contractului. În urma verificărilor efectuate a rezultat că această persoană nu a semnat niciun document în numele SC de Construcții Napoca SA. Întrucât, pe parcursul executării contractului, s-au înregistrat nereguli și întârzieri, SC Apă Canal SA s-a adresat societății susținătoare, în vederea implicării acesteia în executarea contractului, conform prevederilor legale. La acea solicitare, firma respectivă a răspuns că procura de reprezentare este falsă și că ei înțeleg să nu-și îndeplinească obligațiile din contract. La data de 31 decembrie 2013, SC Apă Canal SA Sibiu a reziliat contractul respectiv”, spun procurorii DNA.
Ce spunea ieri Dimitriu
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Cluj, Florin Ştefan Dimitriu, a declarat, luni, că procurorii au percheziţionat locuinţa sa, iar la ora transmiterii acestei ştiri se află la sediul unei firme din conducerea căreia a făcut parte.
Dimitriu a spus că procurorii ridică documente legate de o lucrare derulată cu fonduri europene la Luncani, judeţul Cluj, fiind vorba despre o lucrare de canalizare, reabilitarea unei grădiniţe şi o lucrare de tratare a apei, executate de Napoca Construcţii.
Potrivit preşedintelui CCI Cluj, valoarea de licitaţie a lucrărilor a fost de nouă milioane de lei, fără TVA.
Întrebat ce acuzaţii sunt aduse de către procurorii DNA, Dimitriu a răspuns că ar fi vorba despre o firmă din Braşov care a furnizat companiei Napoca Construcţii - din conducerea căreia făcea parte la momentul derulării lucrărilor - un utilaj pentru staţia de tratare şi epurare a apei.