monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Razie în rândul taximetriştilor de la Aeroportul Cluj! Doi taximetrişti aveau cuţite şi bâte în maşini

În urma unei acţiuni desfăşurate în zona a 4 aeroporturi internaţionale pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi, poliţiştii au aplicat, în două ore, 28 de amenzi.

sursa foto: adevarul.ro

La data de 12 februarie, Direcţia de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR a coordonat o acţiune pentru verificarea legalităţii desfăşurării transportului rutier în regim "taxi", în zona aeroporturilor internaţionale Bacău, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Activităţile s-au derulat pe parcursul a două ore, în funcţie de traficul de pasageri din fiecare aeroport.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, echipele de control au verificat 116 autovehicule şi au aplicat 28 de amenzi, în valoare de 6200 de lei.


Din totalul sancţiunilor aplicate, 9 au vizat încălcări ale normelor privind circulaţia pe drumurile publice şi 2 sancţiuni au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, iar 17 amenzi au fost date pentru nerespectarea altor acte normative. De asemenea, în urma neregulilor constatate, a fost reţinut un permis auto.  

În urma controalelor desfăşurate de poliţişti la Aeroportul Internaţional Cluj, au fost depistaţi doi taximetrişti, în autovehiculele cărora au fost găsite obiecte fabricate sau confecţionate pentru înţepare, tăiere sau lovire.


Obiectele au fost ridicate de poliţişti. Cei în cauză sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.