monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mii de maşini, ridicate degeaba. Parcările ilegale, la ordinea zilei în oraş

Centrul este una dintre cele mai aglomerate zone. Trotuarele şi carosabilul sunt pline de maşini parcate neregulamentar, mai ales în orele de vârf.

Mii de maşini, ridicate degeaba. Parcările ilegale, la ordinea zilei în oraş

În 2014, Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP) Cluj-Napoca a ridicat 2.858 de autoturisme şi a încasat din taxa de ridicare peste 1,1 milioane lei. În 2013, numărul maşinilor ridicate de pe domeniul public a fost mai mic: 2.044 şi au fost încasaţi din taxa de ridicare peste 841.500 lei.

În 2012, RADP Cluj-Napoca a ridicat 2.033 autovehicule şi a încasat peste 816.000 lei.


În alte oraşe din ţară, cum este Bucureştiul, ridicarea maşinilor de pe domeniul public a devenit ilegală după ce doi reclamanţi au formulat o cerere în instanţă pentru anularea unei hotărâri de Consiliu Local. Tribunalul Bucureşti le-a dat câştig de cauză celor doi reclamanţi. În Cluj, ridicarea maşinilor este legală, pe baza unei hotărâri de Consiliu Local. Reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au declarat că în Cluj-Napoca doar blocarea roţilor este ilegală şi a fost anulată de câţiva ani.

Centrul, printre cele mai sufocante zone

În ciuda faptului că mii de maşini parcate neregulamentar sunt ridicate de pe domeniul public, trotuarele din centru sunt ocupate în continuare de autoturisme parcate. De exemplu, de mai mulţi ani, în zona liceelor de pe strada Avram Iancu, dimineaţa şi la prânz traficul rutier şi pietonal este sufocat din cauza părinţilor care parchează haotic. Totul se petrece între orele 7.30 – 8.00 şi în jurul amiezii când se încheie orele de curs ale elevilor. Părinţii îşi duc copiii cu maşina la şcoală şi apoi când se termină orele îi aşteaptă în uşa şcolii, tot cu maşina. Problema este veche de câţiva ani, dar până acum autorităţile locale nu au făcut nimic ca să îi dezveţe pe părinţi să mai parcheze unde apucă şi să blocheze o bandă de circulaţie.


Din când în când, câte un cetăţean mai nervos îi scrie primarului Emil Boc o sesizare pe această temă, dar nimeni nu îl bagă în seamă, dovadă fiind situaţia zilnică de pe cele două străzi.

Anul trecut, reprezentanţii Primăriei promiteau că vor face campanii de informare şi conştientizare a şoferilor plus trimiterea la patrulare a Poliţiei Locale.