monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Toni Greblă a demisionat din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale

Judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă şi-a prezentat demisia din funcţie, miercuri, în Plenul CC, invocând presiunile exercitate asupra instituţiei în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale.

Plenul Curţii Constituţionale a luat act de demisia lui Toni Greblă, iar preşedintele CC a constatat încetarea mandatului acestuia, relatează Mediafax.

„Astăzi, 4 februarie 2015, domnul Toni Greblă s-a prezentat la sediul Curţii Constituţionale şi a comunicat Plenului decizia de a demisiona din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. Plenul Curţii Constituţionale a luat act de decizia sa, iar Preşedintele Curţii Constituţionale a constatat, în temeiul art.67 alin.(1) lit.a) şi alin.(2) din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, încetarea mandatului de judecător al Curţii Constituţionale al domnului Toni Greblă”, se arată într-un comunicat de presă al CC.


Curtea a constatat că actul demisiei a survenit pe fondul presiunilor exercitate asupra instanţei constituţionale în legătură cu exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de Legea fundamentală.

În acest context, Curtea Constituţională subliniază necesitatea respectării prezumţiei de nevinovăţie, a respectării tuturor drepturilor şi garanţiilor procesuale în activitatea de urmărire penală, precum şi a respectării dreptului la imagine a persoanei, ca expresie a principiilor consacrate la art.1 alin.(3) şi art.23 alin.(11) din Constituţie”, a precizat sursa citată.


Înainte de a-şi prezenta demisia, Toni Greblă a fost la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a-i fi prezentate noile acuzaţii în dosarul de corupţie.

Judecătorul Curţii Constituţionale a României Toni Greblă a fost adus de anchetatori, joi, 22 ianuarie, cu mandat, la Direcţia Naţională Anticorupţie, fiind suspectat de trafic de influenţă.