monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE Accident mortal în localitatea Iclod

Un teribil accident de circulaţie a avut loc, duminică seara, în localitatea Iclod din judeţul Cluj.

Sursa foto dejeanul.ro

UPDATE

Potrivit reprezentanţilor IPJ Cluj, bărbatul care a fost accidentat mortal avea 39 de ani şi era din localitatea Apahida.  În maşină se aflau şi cele doua fiice ale sale.

„Bărbatul nu s-ar fi asigurat în momentul în care a coborât din autoturismul oprit pe acostament şi a fost surprins și accidentat mortal de TIR-ul care circula dinspre Dej spre Cluj-Napoca", a precizat Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj.


Şoferul TIR-ului, în vârstă de 54 de ani, din judeţul Maramureş, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor accdentului şi pentru luarea măsurilor legale.


--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19.25 pe raza localitatii Iclod.


Potrivit reprezentanţilor ISU Cluj, din primele informații, șoferul unui autoturism a oprit mașina pentru că i s-a părut că are o defecţiune la motor, iar în momentul în care a coborât, a fost acroşat de un TIR. În urma accidentului, şoferul lovit a murit pe loc.

Medicii de la serviciul de Ambulanță care au ajuns la fața locului au constatat decesul.


Polițiștii se află la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat.