monitorulcj.ro Menu
Actualitate

UPDATE: Un bărbat a păcălit securitatea Aeroportului Cluj, a fugit pe pistă și și-a făcut poze în cabina piloților

Un bărbat a reuşit să treacă de securitatea Aeroportului Internaţional Cluj fără bilet şi fără să fie controlat. A urcat într-un avion garat lângă terminalul de Sosiri, a făcut câteva poze în cabina pilotului şi le-a pus pe Facebook.

sursa foto: adevarul.ro

Surse din interiorul instituţiei au declarat pentru ziarul adevarul.ro că marţi, în jurul orei 6 dimineaţa, a avut loc un incident la Aeroport. Un bărbat a reuşit să intre pe pista de aterizare, utilizând un spaţiu tehnic folosit pentru bagaje.

Bărbatul a spart un geam şi a ajuns la câţiva metri de un avion, care era garat în apropierea terminalului. Avionul fusese curăţat şi pregătit pentru cursa pe care urma să o aibă peste câteva ore. Bărbatul a plănuit să aştepte în avion până când urmau să fie îmbarcaţi pasagerii şi să ajungă la Londra. 


Bărbatul a început să facă fotografii în cabina pilotului. Acesta a folosit bliţul camerei foto a telefonului mobil. Aşa a fost observat de angajaţii aerogării, care au văzut nişte luminiţe în cabina pilotului. Bărbatul a fost găsit în avion, unde şi-a găsit un loc confortabil în aşteptarea orei pentru decolare. Angajații de la Aeroport au aflat că în spatele acţiunii sale inconştiente se află o poveste de dragoste.

Bărbatul voia să ajungă în Anglia la prietena sa, dar nu a mai găsit bilete. Atunci a încercat una dintre uşile pentru personalul tehnic şi uşa s-a deschis. 


Întrebat cum a reuşit să facă rost de fotografii el a susţinut: „Eram în trecere şi m-a invitat, domnul pilot până la el în cabină. A spus că îmi face o favoare, dar următorii au să se chinuie...Nu mi-am dat seama la ce se referea în primele secunde...dar coborând pe scările cockpitului şi uitandu-mă în urma...mi-am dat seama imediat. I-am văzut rânjetul, am spus în sinea mea că am să mă duc în munţi. Scârbit de toate lichelele.”. Întrebat despre eveniment, clujeanul a declarat pentru Monitorul de Cluj că este o ”dezinformare” și ”intoxicare”. 

Poziţia Poliţiei de Frontieră şi a directorului Aeroportului Internaţional Cluj

Poliţia de Frontieră a deschis un dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei pe numele unui bărbat care a intrat ilegal pe pista Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj şi a urcat într-un avion parcat, unde şi-a făcut poze cu telefonul mobil în cabina pilotului.


"În urma cercetărilor, ca urmare a celor constatate, Poliţia de Frontieră i-a întocmit celui în cauză dosar penal pentru trecere ilegală a frontierei, faptă prevăzută de articolul 262 Cod Penal, iar cercetările sunt sunt continuate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj", a declarat şeful biroului de presă de la Poliţia de Frontieră, Fabian Bădilă.

Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj, David Ciceo, a declarat, că instituția pe care o conduce a depus plângere penală împotriva bărbatului pentru distrugere și pătrundere neautorizată într-o zonă restricționată.


”Firma Aero a încălcat regulile pentru că nu a asigurat paza avionului pe care îl repara și au încălcat în acest fel procedurile. Aeroportul Internațional Cluj a depus plângere. Am luat măsuri de securizare a zonei astfel încât să nu mai existe geamuri în acea zonă”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Cluj, David Ciceo.

Ce părere are psihologul Daniel David despre incident

Psihologul Daniel David crede că este un gest teribilist, iar bărbatul a făcut asta fără să înţeleagă gravitatea faptei.


„Este evident că gestul este unul teribilist, cred eu fără ca domnul să înţeleagă/cunoască clar gravitatea faptei (ex. prin numărul de legi încălcate şi pedeapsa potenţială). De ce a făcut? Greu de spus. Poate să fie doar, frustrarea faţă de faptul că nu a putut ajunge în Marea Britanie, aşa cum a argumentat cel care a făcut fapta; foarte probabil însă aceasta s-a suprapus fie peste un stil de personalitate mai rebel (ex. „de fronda la autoritate”) fie peste o nevoie de stimă de sine prin atenţia socială (poate şi pentru a demonstra prietenei, riscurile pe care este dispus să şi le asume pentru ea).  Oricum, probabil că acum, după ce a aflat consecinţele acestui gest, vede lucrurile altfel”, a declarat psihologul Daniel David pentru Monitorul de Cluj.