monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ziua Unirii, sărbătorită la Cluj. Emil Boc a jucat hora alături de Aurelia Cristea

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a participat, sâmbătă, la festivitățile organizate în centrul orașului cu ocazia împlinirii a 156 de ani de la Mica Unire, la final edilul prinzându-se de mână în Hora Unirii cu deputatul PSD de Cluj, Aurelia Cristea, care este și președintele filialei municipale a PSD.

Programul dedicat împlinirii a 156 de ani de la Unirea Principatelor Române a început în fața statuii lui Alexandru Ioan Cuza din centrul municipiului Cluj-Napoca cu o ceremonie religioasă, a continuat cu depuneri de coroane, un discurs al prefectului Gheorghe Vușcan și o paradă militară, la ceremonie asistând peste o sută de persoane, relatează Mediafax.

La finalul festivităților, prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan i-a invitat pe cei prezenți să se prindă într-o Horă a Unirii, care a fost încinsă în stradă, primarul Emil Boc, luând-o de mână pe Aurelia Cristea, deputat PSD de Cluj și președinte al PSD Cluj-Napoca.


La festivitățile dedicate împlinirii a 156 de ani de la Mica Unire au luat parte reprezentanți ai administrației publice locale și județene, politicieni, șefi de deconcentrate și simpli cetățeni.

Cu ocazia celebrării Micii Uniri, la Cluj-Napoca, sâmbătă, vor mai avea loc spectacole de muzică populară, iar seara se va încheia cu un foc de artificii în Piața Avram Iancu.


De la ora 17.30, în Piața Unirii, va avea loc un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Tradiții”, Orchestra Regal Transilvan, Vlăduța Lupău, Ioana Ștețco, Anca Ilca Mureșan, Lucia Potra, Silviu Adrian Popa, Mariana Anghel și Dumitru Fărcaș. De asemenea, intrarea pe patinuarul amenajat în Piața Unirii va fi liberă între orele 10:00 - 12:00 și 16:00 - 20:00. Evenimentul se va încheia la ora 20:00 cu un spectacol de focuri de artificii, în Piața Avram Iancu.