monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Fostul ministru al Internelor Cristian David, dus la DNA

Fostul ministru al Internelor Cristian David. Sursă foto: Wikipedia

Fostul ministru al Internelor Cristian David a fost adus, miercuri, de anchetatori la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), după ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere, în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi spălare de bani.

Cristian David a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) de ofiţeri de poliţie, surse judiciare declarând că pe numele fostului ministru a fost emis un mandat de aducere, relatează Mediafax.

DNA a cerut, în 10 noiembrie 2014, aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor Cristian David, pentru luare de mită şi spălare de bani, existând suspiciuni că ar fi primit 500.000 de euro pentru ca o persoană să primească titlul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare din Buzău.