monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Mama fetei care a murit la Spitalul de Copii din Cluj a apărut după patru zile. Ce le-a spus poliţiştilor

Mama fetei de 12 ani bolnavă de leucemie, care între timp a decedat la Spitalul de Copii din Cluj, a apărut după patru zile în care poliţiştii au căutat-o neîncetat. Ea s-a întors la spital, iar cadrele medicale au alertat poliţia. Poliţiştii au dus-o la sediu pentru a o interoga.

De mai bine de patru zile, poliţiştii clujeni au căutat-o pe Elena Lăcrimioara Dobrican în pădurile din apropierea oraşului, după ce au căutat-o în zadar pe malurile Someşului. După ce s-a întors la Spitalul de Copii din Cluj-Napoca femeia le-a spus poliţiştilor că a fost la mai multe lăcaşuri de cult pentru a se ruga pentru fiica ei, inclusiv la lăcaşuri de cult din Moldova., dar şi la Mănăstirea Prislop.

“În jurul orei 19:30, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că femeia de 38 de ani, dată în urmărire naţională, s-a prezentat la unitatea medicală din Cluj-Napoca de unde a plecat din data de 9 ianuarie. Ea se află la sediul poliţiei şi urmează a se stabili împrejurările plecării acesteia”, transmite IPJ Cluj.


Şeful Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bonţidean, a declarat că femeia a apărut singură, ea fiind audiată la sediul Poliţiei, pentru ca oamenii legii să afle ce a făcut de la momentul dispariţiei.

“Femeia este bine, nevătămată, după audieri urmează să stabilim ce a făcut în ultimele zile. Ne bucurăm că nu s-a întâmplat o tragedie”, a spus Bonţidean.


Surse din rândul poliţiştilor au declarat că femeia a mers, marţi seară, la Spitalul de Copii din Cluj, unde fusese internată fiica sa, angajaţii spitalului fiind cei care au anunţat Poliţia despre apariţia femeii.

Femeia a fost declarată dispărută de vineri, ultima dată fiind văzută în Spitalul de Copii din Cluj. Poliţiştii au început căutări de amploare ale acesteia pe malul Someşului, dar şi în pădurile din apropierea municipiului Cluj-Napoca, la care au participat peste o sută de forţe de ordine şi jandarmi, precum şi câini specializaţi în detectarea urmelor, principala ipoteză luată atunci în calcul fiind sinuciderea.


Fiica sa în vârstă de 12 ani fusese diagnosticată cu leucemie la începutul lunii decembrie. Ea s-a stins din viaţă luni seara, în jurul orei 21.00, în ciuda eforturilor din ultimele săptămâni ale medicilor clujeni.

În momentul în care mama sa a aflat diagnosticul fetei, devastată de durere, ea şi-a abandonat copilul în spital, lăsând un bilet în salon în care scria că ar avea de gând să se arunce în Someş.


Poliţiştii au demarat o amplă acţiune de căutare a Elenei Lăcrimioara Dobrican. Poliţiştii au căutat-o pe femeie în zona gării, la diferite locaşuri de cult, iar luni au căutat-o în zona râului Someş lângă Cluj Arena.