monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Alunecare de teren între localităţile Vişagu şi Săcuieu

O alunecare de teren a avut loc luni, 12 ianuarie, în jurul orei 16:30, între localitatea Vişagu şi Săcuieu.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu o autospecială, în cooperare cu SVSU Săcuieu.

"Se pare că doi tineri au făcut apelul la 112 după ce o piatră a căzut pe drumul pe care se deplasau. Zona este cunoscută pentru alunecările de teren care au loc pe acel drum. Nu au fost înregistrate victime", a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Andrei Biriş.