monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Instanţa supremă confirmă redeschiderea dosarului de trafic de influenţă al lui Laszlo Borbely

Instanţa supremă a confirmat, luni, decizia procurorilor DNA Oradea de redeschidere a anchetei în dosarul fostului ministru al Mediului Laszlo Borbely, în care este acuzat că ar fi luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.

"În temeiul art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, confirmă redeschiderea urmăririi penale dispusă prin ordonanţa din 05 ianuarie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, în dosarul nr.657/II.2/2014. Definitivă", se arată în decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul deputatului UDMR Laszlo Borbely, în dosarul de trafic de influenţă al acestuia, a fost revocată de procurorii DNA Oradea, care au reluat cercetările privind suspiciunea că fostul ministru al Mediului a luat mită pentru intervenţii în vederea atribuirii unor contracte.


Potrivit unui document obţinut de Mediafax, DNA Oradea informa instanţa supremă, în 5 ianuarie, că a revocat soluţia de neîncepere a urmăririi penale în cazul lui Borbely, dată prin rechizitoriul prin care consilierul personal al acestuia a fost trimis în judecată, pentru fapte de corupţie.

DNA Oradea mai preciza, în acelaşi document, că s-a reluat urmărirea penală în ceea ce-l priveşte pe Borbely, dar şi în cazul altor persoane.


Contactat de Mediafax în 7 ianuarie, Laszlo Borbely a declarat că nu ştie nimic despre redeschiderea dosarului. "Nu ştiu absolut nimic despre această problemă, ştiu doar că acum un an am primit NUP", a spus Borbely.

La rândul său, avocatul deputatului UDMR, Gheorghiţă Mateuţ, a spus că DNA Oradea nu a informat în niciun fel - telefonic, în scris sau verbal - revocarea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale în cazul clientului său.


Potrivit prevederilor noului Cod de procedură penală, când se dispune revocarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale, procurorul de caz trebuie să solicite unei instanţe competente confirmarea redeschiderii urmăririi penale. Dată fiind faptul că Borbely este deputat, instanţa competentă în acest caz este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

DNA a dispus, în 14 ianuarie 2014, neînceperea urmăririi penale (NUP) în cazul lui Laszlo Borbely, întrucât Camera Deputaţilor nu a încuviinţat urmărirea penală a fostului ministru al Mediului, în acelaşi dosar fiind trimişi în judecată fostul lui consilier şi doi administratori de firme, pentru cumpărare de influenţă.