monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ATACUL ARMAT de la Charlie Hebdo din Paris: Filmul evenimentelor

Parisul s-a confruntat miercuri cu cel mai sângeros atac comis în Franţa de un secol, respectiv un masacru cu arme Kalaşnikov în plină şedinţă de redacţie la publicaţia Charlie Hebdo şi uciderea a doi poliţişti, relatează AFP, care prezintă filmul evenimentelor.

Atacul armat de la Charlie Hebdo din Paris. Sursă foto:  The independent

În jurul orei 11.20, doi bărbaţi îmbrăcaţi în negru, cu cagule şi înarmaţi cu arme Kalaşnikov se prezintă pe strada Nicolas-Appert numărul 6, în cel de-al XI-lea arondisment al Parisului, unde se află arhivele săptămânalului satiric Charlie Hebdo, ţinta lor. "Aici este Charlie Hebdo?". Văzând că sunt la o adresă greşită, ei se îndreaptă apoi spre numărul 10, unde se află sediul săptămânalului.

Odată intraţi în clădire, ei deschid focul asupra recepţionerului de la intrare şi merg la etajul al doilea, unde se află redacţia Charlie Hebdo.


"Cei doi bărbaţi deschid apoi focul şi lichidează cu sânge rece persoanele reunite la şedinţa de redacţie, precum şi poliţistul care asigura protecţia caricaturistului Charb, care nu a avut timp să riposteze", declară pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei. Charb, directorul de redacţie, era protejat de la publicarea caricaturilor lui Mahomed în 2011.

Redacţia Charlie Hebdo a fost decimată. Patru dintre caricaturiştii vedetă, Charb, Cabu, Tignous şi Wolinski, foarte cunoscuţi în Franţa, au murit, precum şi economistul Bernard Maris, care lucra şi la radio France Inter.


O singură persoană, care a reuşit să se ascundă sub o masă, a scăpat. Potrivit acesteia, cei doi bărbaţi ar fi strigat: "L-am răzbunat pe profet" şi "Allah Akbar".

În jurul orei 11.30, poliţia primeşte un apel de urgenţă care anunţă focuri de armă la sediul Charlie Hebdo. Poliţiştii sunt trimişi imediat la faţa locului.


Cei doi agresori fug strigând din nou "Allah Akbar" şi se întâlnesc cu o patrulă a Brigăzii anticriminalitate. Are loc un schimb de focuri susţinut.

Ei reuşesc să fugă la bordul unei maşini negre Citroën C3 şi se întâlnesc cu un vehicul de poliţie. Ei trag circa zece focuri de armă în parbrizul acestei maşini, fără a răni poliţiştii care se aflau în interior.


Poliţiştii deschid focul asupra agresorilor, care ripostează. Pe bulevardul Richard-Lenoir, un poliţist în uniformă în vârstă de aproximativ 40 de ani, este lovit şi zace pe jos, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Internet.

Cei doi bărbaţi ies din maşină şi se apropie cu paşi repezi de poliţistul aflat la pământ. Unul dintre atacatori îi strigă: "Voiai să mă omori!". Poliţistul ridică mâna şi spune "Nu, e bine, şefule", dar este ucis cu un glonţ în cap, potrivit unei înregistrări video difuzate pe Internet şi autentificată de anchetatori.


Cei doi atacatori au plecat apoi cu maşina fără să se mai oprească. "L-am răzbunat pe profetul Mahomed! Am ucis Charlie Hebdo!", au strigat ei înainte de a demara, potrivit unei alte înregistrări video.

Puţin mai departe, cei doi bărbaţi lovesc un şofer, care este rănit uşor. Ei îşi abandonează maşina în apropeirea parcului Buttes-Chaumont, în nord-estul Parisului.

Cei doi atacatori ameninţă cu arma un şofer şi fug către nordul capitalei la bordul maşinii acestuia. Forţele de ordine le pierd urma.

În timpul atacului şi al fugii de la locul faptelor, ei ucid 12 persoane - dintre care cel puţin cinci membri ai redacţiei Charlie Hebdo.