monitorulcj.ro Menu
Actualitate

De la club, la spital: Un tânăr din Dej a căzut de pe un pod, în vale VIDEO

Un tânăr din Dej a ajuns noaptea trecută la spital, după ce a căzut de pe un pod de pe strada Avram Iancu, într-o vale.

Incidentul a avut loc la ora 4:30, scrie dejeanul.ro.

Până la sosirea pompierilor, jandarmii au reușit să îl scoată pe tânăr din albia văii și să-l predea medicilor de pe ambulanță. Acesta a fost transportat la Spitalul Municipal Dej.


Încă nu se cunosc circumstanțele în care a ajuns în vale, tot ce se știe este că până în momentul acela, petrecuse într-un local din apropiere, mai scrie dejeanul.ro.

Potrivit unor martori,  tânărul s-a aruncat intenționat în vale, în timp ce alții susțin că s-a luat la bătaie cu un alt bărbat, iar în timpul conflictului, a căzut accidental.