monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Patru infractori urmăriți la nivel național, prinși la Turda

Patru bărbaţi, daţi în urmărire naţională pentru a executa pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 şi 7 ani, au fost prinși de poliţiştii clujeni în urma unei acţiuni pe raza municipiului Turda.

Poză arhivă. Foto ilustrativă

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda şi Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au acţionat pentru depistarea persoanelor date în urmărire. În urma acțiunii au fost prinși patru bărbați pe numele cărora s-au emis mandate de arestare, de executare a pedepsei ori dispăruţi.

„În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au depistat patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, daţi în urmărire naţională pentru a executa pedepse privative de libertate, cuprinse între 3 şi 7 ani. Ei fost condamnaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni rutiere şi pentru înşelăciune şi uz de fals, comise sub diferite forme de participaţie penală”, au afirmat polițiștii din cadrul IPJ Cluj.


Potrivit aceleiași surse ondamnaţii au fost depuşi în Penitenciarul Gherla.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj continuă acţinile de acest gen, pentru a menţine siguranţa şi liniştea comunităţii clujene.