monitorulcj.ro Menu
Actualitate

87 de percheziții în București și 17 județe într-un dosar privind livrari de medicamente

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București efectuează marți 87 de percheziții în București și alte 17 județe într-un dosar privind livrări intracomunitare de produse farmaceutice.

Poză arhivă. Foto ilustrativă

Potrivit unui comunicat al PTB, în cauză s-au emis 79 de mandate de aducere, iar la percheziții, care au loc la domiciliile unor persoane fizice și la sediile unor persoane juridice, participă peste 300 de polițiști din Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Procurorii au început, în decembrie, urmărirea penală față de 74 de persoane fizice și juridice suspectate de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani.


"Din datele și probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 2012 — 2014, suspecții au efectuat livrări intracomunitare de bunuri (produse farmaceutice, preponderent medicamente utilizate în tratarea diferitelor forme de cancer, a bolilor autoimune, sindrom HIV/SIDA, a bolilor psihice și hepatitei) în valoare totală de aproximativ 160 milioane de lei, bunuri pe care le colectau de pe piața neagră, fără documente justificative. Pentru a asigura trasabilitatea medicamentelor și pentru a reduce sarcina fiscală aferentă acestor venituri, suspecții au înregistrat achiziții fictive de medicamente de la societăți afiliate sau cu comportament de tip fantomă", se arată în comunicat.

Sursa citată precizează că, în vederea însușirii sumelor de bani provenite de la partenerii externi, suspecții au creat circuite financiare prin care au transferat sumele de bani în contul unor societăți comerciale cu comportament de tip fantomă, de unde banii erau retrași în totalitate în numerar și restituiți beneficiarului real.


Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 12 milioane de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit, iar suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 65 milioane de lei.
Sesizarea a aparținut ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală, iar activitățile au fost desfășurate beneficiind de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informații și ANAF — Direcția Generală Antifraudă Fiscală.