monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Curtea Constituţională: Imunitatea președintelui este inerentă mandatului, nu este un drept la care titularul să renunţe

Judecătorii Curţii Constituţionale au publicat motivarea deciziei prin care au stabilit că şeful statului are imunitate când vine vorba despre declaraţii şi opinii politice. Decizia vine în contextul în care senatorul PSD Gabriela Firea a depus o plângere la Parchetul General după ce Traian Băsescu a avertizat-o să fie atentă la soţul său, pentru că s-ar putea să nu-l mai găsească acasă.

„Președintele României nu răspunde juridic pentru opiniile politice exprimate în exercitarea funcției de demnitate publică, nici pe durata mandatului și nici după expirarea acestuia. (...) Titularul mandatului rămâne răspunzător, conform legii, pentru toate actele și faptele care nu au legătură cu opiniile sale politice și care au fost săvârșite înainte sau în perioada în care a exercitat funcția publică”, se arată în motivarea deciziei Curţii Constituţionale.

„Imunitatea este inerentă mandatului de demnitate publică, pe perioadă exercitării acestuia, iar nu persoanei care ocupă temporar această funcție. Ea are caracter imperativ, neconstituind un drept subiectiv de care titularul poate uza sau la care poate renunța după propriul interes”, au mai stabilit judecătorii.


Curtea Constituțională a decis în 13 noiembrie că suspendarea urmăririi penale a preşedintelui din motive de imunitate este constituţională. Judecătorii au respins, astfel, excepţia ridicată în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a contestat decizia procurorilor privind plângerea sa referitoare la faptul că ar fi fost şantajată de Traian Băsescu.