monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vehiculele diesel vor fi interzise în Paris până în 2020

Primarul oraşului Paris, Anne Hidalgo, a anunţat un plan pentru reducerea poluării din capitala Franţei.

Primarul Parisului a declarat că vrea centrul istoric al orașului să devină „semi – pietonal”, după un plan stabilit pentru combaterea traficului și a poluării. „În cele patru districte centrale, în afară de biciclete, autobuze și taxiuri, singurele vehicule permise vor fi mașinile rezidenților, vehicule de transport și vehicule de urgență”, a declarat Anne Hidalgo într-un interviu pentru Journal du Dimanche.

Hidalgo a declarat că sistemul propus va începe la sfârșit de săptămână, dar ar putea fi „repede” lansat pentru restul săptămânii. Primarul a mai spus că numărul pistelor de biciclete va fi „dublat până în 2020”, ca parte a unui plan de dezvoltare a în valoare de 100 de milioane de euro.


Centrul Parisului are o densitate relativ mare a populației, iar turiștii sunt adesea surprinși de nivelul de trafic din jurul atracțiilor istorice. Orașul are parte de poluare, forțând autoritățile să impună limite de viteză temporare privind șoferii și chiar să interzică vehicule care merg în anumite zile, informează bankokpost.com.

Viteza maximă: 30 km/h 

Executivul a planificat realizarea unei zone de „30/kilometri pe oră”, înainte de sfârșitul anului 2015. Asta înseamnă că şoferii nu vor mai avea voie să circule cu o viteză mai mare de 30 km/h, aceasta fiind o metodă benefică pentru a reduce poluarea. De asemenea, societatea civilă a propus crearea unei zile fără automobile. 


Primarul Parisului vrea un oraş ecologic

Hidalgo a spus că vrea să limiteze circulația pe unele străzi foarte poluate. Ca o măsură experimentală, ea a sugerat să permită circulaţia pe arterele importante numai masinilor cu emisii foarte reduse. „Vreau ca mașinile diesel să fie scoase din Paris până în 2020 și dacă este posibil, dincolo de periferie”, a spus primarul, referindu-se la șoseaua de centură în mod constant sufocată şi aglomerată. „Astăzi, 60 la suta dintre parizieni nu au propria lor mașină”, a mai spus primarul.