monitorulcj.ro Menu
Actualitate

AVERTIZARE METEO de ninsori, vânt şi polei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă pentru toată ţara.

AVERTIZARE METEO de ninsori, vânt şi polei

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ninsori, vânt moderat, depuneri de polei, valabilă în toată ţara, de sâmbătă seară până duminică dimineaţă, stratul de zăpadă care se va depune ajungând la 5-7 centimetri în sudul Moldovei, în Dobrogea şi Muntenia, inclusiv în Bucureşti.

În intervalul menţionat va ninge temporar în zona Carpaţilor Orientali, în sudul Moldovei şi în cea mai mare parte a Dobrogei şi Munteniei (inclusiv municipiul Bucureşti). Stratul de zăpadă depus va măsura local 5...7 cm, iar vântul va sufla moderat, cu rafale de 30...40 km/h.


În Oltenia, Transilvania şi local în Muntenia precipitaţiile vor fi mixte şi se vor menţine condiţiile de polei.