monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Militarii morţi în accidentul aviatic de la Sibiu au fost aduşi acasă FOTO

Cinci din cei opt militari decedați vineri într-un accidentul aviatic din județul Sibiu au fost transportați, duminică, cu un avion militar la unitatea din Câmpia Turzii.

După ceremonia religioasă care s-a desfăşurat la Academia Forţelor Terestre din Sibiu şi care a inclus o parte oficiată de un preot reformat - întrucât unul dintre militari morţi era de această confesiune -, sicriele au fost urcate în camioane.

Trei dintre camioane au plecat spre Slatina, Piteşti şi Alba Iulia, de unde erau trei dintre militari, în timp ce trupurile celorlalţi cinci au fost transportate la Aeroportul din Sibiu, de unde au ajuns cu un avion militar la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii.


Militarii veniţi de la Câmpia Turzii pentru a asista la ceremonialul de la Sibiu au plecat cu un autocar, în timp ce rudele victimelor transportate cu camioanele au pornit după acestea cu maşinile.

Slujba de la Câmpia Turzii, oficiată de IPS Andrei Andreicuţ

Duminică, la sediul bazei din Câmpia Turzii a avut loc, de asemenea, o ceremonie militară şi religioasă.


După aşezarea sicrielor pe catafalcuri a avut loc un ceremonial religios oficiat de un sobor de 12 preoţi în frunte cu Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ.

Cei cinci militari care au ajuns la Câmpia Turzii sunt comandorul Artur-Grigore Palfi, 46 ani, căsătorit, un copil, căpitanul medic Rareş-Cosmin Moldovan, 34 ani, căsătorit, un copil, maistrul militar cls. II Dorin Fodor, 43 ani, căsătorit, doi copii, maistrul militar cls. III Vasile-Marian Gădălean, 33 ani, necăsătorit, un copil, şi maistrul militar cls. III Constantin-Dorin Filip, 30 ani, necăsătorit.


Sicriele militarilor au fost învelite în steagul României şi au fost purtate pe braţe de colegii lor de la Baza Aeriană de la Câmpia Turzii. Pe marginea pistei de decolare-aterizare de la Baza Aeriană Câmpia Turzii rudele, dar şi localnicii, au aprins zeci de lumânări în memoria celor cinci militari decedaţi.

După ceremonia de la baza aeriană din Câmpia Turzii, camioanele Armatei cu trupurile celor cinci militari au plecat spre localităţile unde vor fi înmormântaţi, săptămâna viitoare, Cluj-Napoca, Bonţida, Ţaga şi Târnăveni.


Familiile celor cinci militari morţi în accident nu au dorit să vorbească cu presa.

Un ceremonial religios a avut loc, duminică, pe platoul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, unde au fost duse sicriele cu tupurile neînsufleţite ale celor opt militari morţi în accidentul aviatic de lângă Stejăriş, la eveniment asistând preşedintele ales, Klaus Iohannis, şi ministrul Mircea Duşă.


Elicopterul militar care s-a prăbuşit vineri, în jurul orei 10.50, într-o zonă împădurită, în apropiere de Stejăriş, aflată între localităţile Laslea, Mălâncrav şi Iacobeni din judeţul Sibiu, aparţinea Bazei Aeriene 71 Câmpia Turzii.

Opt militari din aparatul de zbor au murit, iar cei doi supravieţuitori au fost preluaţi de un elicopter SMURD şi duşi iniţial la UPU a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, de unde au fost transferaţi la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Trupurile militarilor morţi în accidentul aviatic au fost duse, vineri seară, la Laboratorul de Medicină Legală (LML) Sibiu, pentru a fi făcute autopsiile.

Ancheta în cazul accidentului a fost preluată de Parchetul Militar Cluj.

Prim-procurorul Parchetului militar de pe lângă Tribunalul Militar Cluj, col. Viorel Siserman, a declarat, sâmbătă, că epava elicopterului prăbușit în județul Sibiu urmează să fie adusă la baza aeriană de la Câmpia Turzii, unde va fi examinată de specialiști. El a adăugat că deocamdată nu se cunosc cauzele accidentului, dar că este posibil să fie vorba inclusiv de o cedare a elicopterului.

"Cauzele sunt bănuite. Poate să fie și condiții meteo, poate să fie și o cedare a aparatului din punct de vedere tehnic. Nu putem exclude nici greșeala de pilotaj. Să vedem, urmează să fie decriptată cutia neagră, înregistratorul de bord, totul este verificat, să vedem ce s-a întâmplat acolo. Cutia neagră este recuperată, dar conținutul ei, transcriptul, deocamdată nu-l avem", a mai spus Viorel Siserman.

Opt militari și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți în urma prăbușirii unui elicopter militar IAR-330 PUMA, vineri dimineața, pe raza localității Mălâncrav, județul Sibiu.

Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exercițiu în Poligonul Cincu.