monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Trupurile celor opt militari morţi în accident, transportate de la Sibiu cu camioane şi un avion FOTO

Trupurile neînsufleţite ale celor opt militari care au murit după prăbuşirea elicopterului, în apropiere de Stejăriş, sunt transportate, duminică după-amiază, spre Slatina, Piteşti şi Alba Iulia, cu camioane militare, şi spre Câmpia Turzii, cu un avion.

După ceremonia religioasă care s-a desfăşurat la Academia Forţelor Terestre din Sibiu şi care a inclus o parte oficiată de un preot reformat - întrucât unul dintre militari morţi era de această confesiune -, sicriele au fost urcate în camioane, scrie Mediafax.

Trei dintre camioane au plecat spre Slatina, Piteşti şi Alba Iulia, de unde erau trei dintre militari, în timp ce trupurile celorlalţi cinci au fost transportate la Aeroportul din Sibiu, de unde vor ajunge cu un avion militar la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii.


Militarii veniţi de la Câmpia Turzii pentru a asista la ceremonialul de la Sibiu au plecat cu un autocar, în timp ce rudele victimelor transportate cu camioanele au pornit după acestea cu maşinile.

La finalul ceremoniei, preşedintele ales, Klaus Iohannis, a salutat rudele militarilor morţi şi s-a îndreptat direct către maşină, cu care a părăsit incinta academiei.


Începând cu ora 16.00, la sediul bazei din Câmpia Turzii va avea loc, de asemenea, o ceremonie militară şi religioasă.

Un ceremonial religios a avut loc, duminică, pe platoul Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, unde au fost duse sicriele cu tupurile neînsufleţite ale celor opt militari morţi în accidentul aviatic de lângă Stejăriş, la eveniment asistând preşedintele ales, Klaus Iohannis, şi ministrul Mircea Duşă.