Spectacolele de la Naţional, anulate pînă în februarie
Spectacolele din Sala Mare a Teatrului Naţional din Cluj-Napoca vor fi suspendate, între 24 ianuarie şi 15 februarie, pentru efectuarea unor lucrări tehnice la sistemul de furnizare a agentului termic în clădire. Potrivit directorului Teatrului Naţional, regizorul Mihai Măniuţiu, „de data aceasta este vorba de cronica unui îngheţ anunţat iar instituţia nu este într-o pană de furnizare a energiei termice”. El a mai precizat că ceea ce e important este că din 15 februarie centrala termică a instituţiei va avea, în sfîrşit, formele legale de funcţionare. Fondurile necesare pentru această lucrare au fost alocate în 2010 de Ministerul Culturii.