Actualitate
Ce au găsit poliţiştii într-un taxi
Poliţiştii clujeni au depistat în trafic un autoturism cu care se transportau bunuri furate dintr-o societate comercială din Cluj-Napoca.
Poliţiştii au acţionat marţi, 11 noiembrie, în jurul orei 00:15,pe raza localităţii Baciu, pentru prevenirea şi sancţionarea transporturilor ilegale de mărfuri şi pentru combaterea abaterilor rutiere.
A fost oprit în trafic, pentru control, un autoturism echipat pentru executarea serviciului de taximetrie. Cu acesta erau transportate mai multe motoare electrice, un calorifer şi ţevi metalice, atât în portbagaj, cât şi pe bancheta din spate.
În urma investigaţiilor efectuate s-a stabilit că bunurile transportate aparţineau unei societăţi comerciale din Cluj-Napoca.
Din cercetări a reieşit faptul că persoanele implicate ar fi pătruns în curtea societăţii prin escaladarea gardului, ar fi deschis poarta de acces şi ar fi sustras mai multe bunuri pe care le-au încărcat în autovehicul.
Poliţiştii au identificat conducătorul autoturismului oprit în trafic, ca fiind un bărbat de 34 de ani, din localitatea Tăuţi. Totodată, s-a stabilit faptul că în activitatea infracţională ar mai fi fost implicat un bărbat de 32 de ani, din Baciu, pasager în acelaşi vehicul.
Prejudiciul cauzat a fost estimat la 2.000 lei, fiind recuperat integral de poliţişti şi restituit părţii vătămate.
„În cauză se continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi stabilirea cu exactitate a participaţiei penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută de codul penal”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.