monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident rutier cu două victime în Gherla

Un accident rutier a avut loc marţi, 28 octombrie, în jurul orei 22:00, pe varianta ocolitoare Gherla.

Un bărbat de 23 de ani, din Dej, în timp ce conducea un autovehicul pe varianta ocolitoare a municipiului Gherla, dinspre Cluj înspre Dej, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens. În acest fel, a intrat în coliziune cu o maşină, condusă regulamentar, din sens opus, de către un tânăr de 19 ani, din judeţul Satu-Mare.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a celor doi conducători auto.


„Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 15.000 lei. Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Etichete: dej gherla tanar victime