monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O şoferiţă a accidentat două persoane. Nu a respectat indicatorul „STOP”

Un accident rutier grav a avut loc strada Baba Novac, din Cluj-Napoca, joi, 23 octombrie, soldat cu rănirea gravă a două persoane.

O tânără, de 20 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Baba Novac, la intersecţie cu strada Iuliu Maniu, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier ,,STOP”. Femeia nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus pe drumul prioritar şi a intrat în coliziune cu acesta.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a două pasagere în autoturismul condus pe drumul prioritar, din judeţele Cluj şi Hunedoara, ambele în vârstă de 24 de ani.


„Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.