monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Canada – zguduită de atacul terorist fără precedent

Un bărbat a deschis focul, miercuri dimineaţă, asupra unui militar la Memorialul naţional de război, iar ulterior cel puţin 20 de focuri de armă au fost trase în Parlamentul Canadei, incidentele soldându-se cu moartea atacatorului şi a unui militar, într-un atac terorist fără precedent în Canada.

Teroristul a deschis focul în jurul orei 17:00, ora României, asupra unui militar în faţa Memorialului naţional de război de la Ottawa. Militarul grav rănit a fost transportat rapid la spital, însă nu a mai putut fi salvat. Premierul Canadei, Stephen Harper, a fost evacuat din Parlament şi transportat spre o locaţie sigură. În momentul atacurilor, el participa la o reuniune săptămânală a Partidului Conservator. În urma mai multor schimburi de focuri în Parlamentul canadian teroristul a fost ucis  de Poliţie, relatează Mediafax.

Autorul atacului armat comis miercuri în Parlamentul de la Ottawa a fost identificat ca fiind Michael Zehaf-Bibeau, un canadian în vârstă de 32 de ani, considerat de serviciile de informaţii drept „călător cu grad ridicat de risc” şi căruia recent i-a fost retras paşaportul. Michael Zehaf-Bibeau a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru furt și posesie de arme în 2003, potrivit canalului canadian CTV. El este de asemenea urmărit pentru posesie de stupefiante, în apropiere de Montreal și Ottawa.


Canada nu va fi intimidată niciodată de „organizații teroriste” contra cărora serviciile de securitate vor „redubla” eforturile după asasinarea a doi soldați în trei zile, a asigurat miercuri primul ministru Stephen Harper într-un discurs televizat. Fără mai multe detalii, el nu a exclus că bărbatul care a deschis focul în Parlament, înainte de a fi împușcat, ar fi putut avea „eventuali complici”.

Revenind la atacul ce a costat miercuri viața unui militar postat în apropierea Parlamentului din Ottawa, Harper a promis compatrioților săi că „aceste gesturi fac să ne crească determinarea și să ne redublăm eforturile și pe cele ale agențiilor noastre de securitate națională”.  Pentru prima intervenție oficială a unui membru al guvernului canadian, Harper a spus că „evenimentele din această săptămână reamintesc trist” că țara sa „nu este la adăpost de acest gen de atacuri teroriste pe care le-am văzut în alte părți ale lumii”.  „Dar nu vom fi intimidați, Canada nu va fi niciodată intimidată”, a insistat primul ministru.


Minştri, deputaţi şi presa din Canada l-au salutat miercuri pe şeful securităţii Parlamentului ca pe un „erou”, pentru că l-a împuşcat pe atacatorul care a pătruns în clădirea federală. Ofiţer al Jandarmeriei Regale a Canadei timp de 29 de ani, Kevin Vickers, în vârstă de 58 de ani, ocupă din 2006 postul de sergent la Camera Comunelor, însărcinat cu securitatea Adunării şi membrilor ei.

Obama a exprimat solidaritatea americanilor cu populaţia din Canada, în cursul unei convorbiri telefonice cu premierul canadian Stephen Harper, a anunţat Casa Albă Preşedintele american a reafirmat „prietenia şi alianţa” care există între cele două ţări şi a propus Canadei ajutor „pentru a răspunde acestor atacuri”, informează Agerpres.