Actualitate
Google copiază strategia Apple: A lansat în aceeaşi zi telefonul Nexus 6 şi tableta Nexus 9
Google pare să copieze strategia celor de la Apple atunci când a decis să lanseze în aceeaşi zi atât smartphone-ul Nexus 6 produs împreună cu Motorola, cât şi tableta Nexus 9, produsă împreună cu HTC.
Atât noul telefon, cât şi noua tabletă vor funcţiona cu noul sistem de operare Android 5 Lollipop. "Acadea" înseamnă în traducere. Google le-a oferit întotdeauna nume de dulciuri versiunilor sistemului de operare Android. Însă ceea ce este cu adevărat surprinzător este preţul. Un telefon gigant cu ecran de 6”, respectiv o tabletă cu ecran de 9”, cele două noi produse din gama Nexus vor fi primele care vor folosi Android L, care acum are în sfârşit şi un nume oficial.
Telefonul Google Nexus 6 va costa nu mai puţin de 649 de dolari la liber. Iar tableta Nexus 9 va costa 399 de dolari. Sunt mult mai scumpe decât generaţiile precedente ale acestei serii şi se apropie foarte mult de preţurile telefoanelor şi tabletelor Apple.
Potrivit specialiştilor în domeniu, prin această strategie Google vrea să se joace cu psihicul clienţilor. Încearcă să le inducă ideea că dispozitivele Nexus sunt atât de scumpe deoarece reprezintă alternative la iPhone şi iPad.
Lansare iPad mini 3 si iPad Air 2
Tot joi, 16 octombrie, Apple a lansat oficial şi tabletele iPad mini 3 si iPad Air 2.
Tabletele iPad Air 2 și iPad mini 3 dispun de senzorul de amprente TouchID, introdus de Apple pentru prima dată pe smartphone-ul iPhone 5s. Nu sunt schimbări mari, cel puțin la design sau distribuția butoanelor și camerelor. iPad Air 2 are un procesor Apple A8x și este mai subțire decât iPhone 6 cu o grosime de 6,1 mm. Toate informațiile sunt mai jos și în articolele dedicate.