Actualitate
Drumul cel mai lung 1.0. Cum se schimbă un om mergând pe jos peste 4.800 de kilometri
Christoph Rehage a început ambiţiosul proiect pe 9 noiembrie 2007 şi l-a terminat în octombrie 2008. În acest timp, el a mers doar pe jos, parcurgând în total aproximativ 4.800 de kilometri, străbătând China, de la Beijing la Urumqi.
El s-a fotografiat zilnic, după fiecare 20 de kilometri străbătuţi, pentru a ţine astfel un jurnal în imagini al transformării sale în timpul acestei expediţii. „În dimineața zilei în care îmi serbam împlinirea a 26 de ani, în data de 9 noiembrie 2007, am început să merg acasă, de la Beijing în Germania. Am mers și am mers... Îmi creșterea o barbă care a fost numită mai târziu de unii și de alții neuniformă, iar apoi, după un an de drum, aproape de granița cu Kazahstan, m-am oprit de mers pe jos. M-am întors acasă în satul meu, am făcut un film despre această plimbare numit „drumul cel mai lung”, și l-am postat on-line. Nu știam că va deveni o mică senzație pe internet”, scrie Christoph Rehage pe blogul său.
Deşi obositoare, călătoria i-a plăcut foarte mult lui Christoph. El spune că pe drum se întreba deseori unde va dormi şi ce va mânca, aceste griji mărunte fiind cele care îi ocupau tot timpul. Drumul a fost făcut pe jos, cu o singură excepţie: la un moment, ambiţiosul turist a fost nevoit să meargă timp de câteva minute pe bicicleta fratelui său. La finalul călătoriei, Christoph a realizat un filmuleţ time-lapse, prin care se vede foarte bine cum i-a transformat înfăţişarea această lungă expediţie, care l-a dus inclusiv prin deşertul Gobi.
Iniţial, planul lui era să meargă pe jos de la Beijing până în Germania, dar după ce a parcurs peste 4.800 de kilometri, şi-a dat seama că această provocare este deocamdată prea mare pentru el.
Acest videoclip a câștigat mai multe premii la festivalurile internaționalede film: Festivalul de Film „Boulder Adventure” în 2009, Berlin Webcuts în 2010, Festivalul Internațional a Filmelor de Munte „Banff” în 2010, Festivalul Internațional a Filmelor de Munte de la Vancouver în 2011, Festivalul Internațional a Filmelor de Munte de la „Domžale” în 2011, Festivalul Squamish Mountain în 2011, Festivalul Mezinárodný Horských Filmov, Poprad în 2011 și Vertical Film Festival, Moscova în 2011.