monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Adio întârzieri din cauza ceţii pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Urmare a investiţiei efectuate în modernizarea balizajului, începând cu data de 13 noiembrie, Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj va beneficia de condiţii de operare îmbunătăţite.

Prin această îmbunătăţire, vizibilitatea orizontală necesară aeronavelor pentru aterizare va fi de cel puţin 300 metri, iar cea verticală de 30 metri, ceea ce va duce la o atenuare semnificativă a problemelor legate de ceaţă pe aeroportul clujean. Potrivit reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Cluj, aterizarea aeronavelor în aceste condiţii depinde şi de calificarea piloţilor şi procedurile companiilor aeriene pentru o astfel de categorie.

"Astfel, prin această investiţie, în sezoanele de iarnă se va reduce numărul zborurilor întârziate sau anulate datorită ceţii, ceea ce va duce la eliminarea neplăcerilor create pasagerilor noştri de astfel de situaţii", au declarat reprezentanţii aeroportului clujean.