monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scrisoarea lui Uioreanu: Clujenii să îşi aleagă prin vot cel mai bun om care să-i reprezinte

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj Horea Uioreanu a scris o scrisoare către clujeni prin care le-a transmis să îşi aleagă prin vot “cel mai bun om care să-i reprezinte”. De asemenea, Uioreanu le-a transmis clujenilor că încă le poartă “stimă şi profund respect”.

Tiberiu Ban, avocatul lui Horea Uioreanu a citit scrisoarea redactată de fostul preşedinte către clujeni.

Redăm mai jos conţinutul întregii scrisori:


“Urmare  a depunerii şi înregistrării cererii mele de demisie din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj consider necesar să mă adresez tuturor cetăţenilor judeţului cu intenţia de a motiva această decizie pe care am luat-o în mod unilateral şi exclusiv din dorinţa sinceră de a deservi interesul public în sarcina căruia m-am aflat pe întreaga durată a mandatului meu. Doresc să precizez că am luat această hotărâre după o matură chibzuinţă ca urmare a implicării mele în dosarul penal nr 3627/117/2014 aflat pe rolul Tribunalului Cluj în care sunt trimis în judecată sub acuzarea comiterii unor infracţiuni de corupţie.

Prin această demisie doresc să arăt tuturor că înţeleg să mă pun la dispoziţia justiţiei şi că am ferma intenţie de a colabora cu organele judiciar penale pentru aflarea adevărului şi a-mi putea dovedi nevinovăţia şi vreau să ofer justiţiei române şansa de a judeca corect şi imparţial cauza în care sunt implicat.


În ceea ce mă priveşte nu vreau ca umbra funcţiei pe care am deţinut-o, aceea de preşedinte al CJ Cluj să planeze asupra unei juste decizii şi nici ca actul de justiţie să fie supus unor potenţiale presiuni politice sau de altă natură.

Sunt absolut convins că justiţia din ţara noastră are pe deplin capacitatea de a judeca drept fără a se influenţată de nume, apartenenţă politică sau orice alt factor exterior perturbator întrucât personal sunt primul interesat să se stabilească cu adevărat starea reală de fapt şi mai ales dacă acuzaţiile care mi se aduc sunt sau nu bazate pe probe.


Consider că am dreptul să beneficiez de tratament corect şi imparţial, de prezumţia de nevinovăţie consfinţită prin Constituţie şi să am posibilitatea să beneficiez de o apărare corectă.

Îmi exprim convingerea că indiferent de decizia instanţelor judecătoreşti suntem suficient de maturi ca naţiune să acceptăm un dat universal: cine e vinovat plăteşte şi nu trebuie aruncată anatema asupra familiei, prietenilor, a unui partid sau a unei comunităţi, doar pentru motivul că o persoană este cercetată penal.


Vreau să asigur toţi cetăţenii acestui judeţ că am încercat să-mi onorez toate atribuţiile ce mi-au revenit în calitate de preşedinte al CJ Cluj. Doresc să mulţumesc tuturor celor care mi-au fost aproape în tot acest interval de doi ani şi m-au ajutat să îmi îndeplinesc toate atribuţiile funcţiei deţinute până la acest moment şi mi-au susţinut proiectele.

Transmit pe această cale tuturor cetăţenilor judeţului Cluj faptul că le port şi pe mai departe cea mai desăvârşită stimă şi profund respect şi sper să îşi aleagă prin vot cel mai bun om care să-i reprezinte”.


Uioreanu a cerut de nenumărate ori judecarea sa în stare de libertate, dar judecătorii nu i-au permis acest lucru. El se află în stare de arrest, fiind în prezent trimis în judecată, de patru luni.

În urma arestării sale, în cadrul Consiliului Judeţean Cluj au avut loc repetate încercări de a pune un vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte în locul său, existând o luptă administrativă între PNL şi PSD în forul deliberativ judeţean. După ce a PNL a reuşit să îl aleagă, cu ajutorul PDL, pe Mihai Seplecan în această funcţie, prefectul a atacat în contensios administrative această decizie.

În urma demisiei lui Horea Uioreanu, Guvernul trebuie să stabilească data alegerilor pentru funcţia de preşedinte al CJ Cluj, în termen de 90 de zile.

În 23 iunie, Horea Uioreanu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Cluj, a fost trimis în judecată de către procurorii DNA, pentru trei infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată (10 acte materiale, respectiv 7 acte materiale), fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii ca instigator, în formă continuată (2 acte materiale) şi complicitate la spălare de bani.

Horea Uioreanu, Ioan Bene şi Vasile Pogăcean au fost arestaţi preventiv în 29 mai, măsura fiind ulterior prelungită.

În luna august, Tribunalul Cluj a respins cererea lui Horea Uioreanu, care invoca motive medicale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.