Interviu cu teologul Nicolae Turcan: Dumnezeu și noi, ceilalți

Despre acest subiect și despre necesitatea filosofiei ca punct de plecare într-o carieră de succes puteți afla mai multe din dialogul avut cu dr. Nicolae Turcan, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autor a mai multor cărți despre filosofie și credință.

Mihaela Gligor: Pentru cei care nu te cunosc, cine este Nicolae Turcan?

Nicolae Turcan: Îmi vin în minte versurile lui Nichita Stănescu: „Am schimbat nașterea pe moarte./ În rest am rămas tot sărac.” Cred că Nicolae Turcan este un fel de teolog ortodox cu lecturi filosofice. Gânditor creștin, când îl asaltează interogațiile. Puțin cam obsedat de el însuși și de Dumnezeul lui. Hedonist adesea, stoic uneori, ascet începător în perioada posturilor. Fascinat de frumusețea ființei, dar dezaprobator al ușurătăților ei. Uimit teribil de faptul că va muri cu adevărat într-o zi. Un Cioran convertit (păstrând proporțiile!), profesor la Teologie. Un aventurier al bucuriei, autor al câtorva cărți despre filosofie și credință. Un plătitor de taxe cam idealist.

Mihaela Gligor: Ai trecut de la militărie la filosofie și apoi la teologie. E un parcurs nu tocmai la îndemâna oricui. Cum s-a întâmplat să alegi, în cele din urmă, teologia?

Nicolae Turcan: Am făcut Liceul Militar (Craiova) și Școala Militară (Boboc, Buzău), dar mă simțeam total neîmplinit din punct de vedere cultural. (Ulterior, când aveam să citesc „O zi din viața lui Ivan Denisovici”, de Aleksandr Soljenițîn, aveam să-mi dau seama că programul din liceul militar, minus vacanțele și orele de curs, fusese aproximativ asemănător cu cel din gulagul sovietic. Acum pot să mă consider, în glumă, un fost pușcăriaș, pentru că a fost o experiență teribilă, aproape traumatică.) Ajuns în Cluj, m-am înscris la Teologie imediat ce am avut voie, pentru că se dăduse o lege cu iz comunist, care interzicea examenul de admitere la o facultate civilă timp de un an pentru orice proaspăt absolvent de școală militară! La Facultatea de Teologie am renunțat după primul an, în favoarea Filosofiei: mi se părea că dacă nu înțeleg filosofia nu voi înțelege prea multe nici din teologie. Peste ani, am revenit și am făcut din nou Teologia. De ce? Ca să fiu prețios, citez din Evanghelie: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi” (Evanghelia după Ioan 15, 16). Oricât ar părea de comun acest răspuns, cred că spune ceva adevărat despre ceea ce mi s-a întâmplat. Dragostea pentru teologie, care a rămas neștirbită de-a lungul timpului, este efectul unei convertiri care a irumpt după lectura cărții lui Cioran, „Lacrimi și sfinți…”

„Cred că e nevoie de religie în școli, cu profesori buni și manuale inteligente”

Mihaela Gligor: În ultima vreme, presa scrisă și audio-vizuală a găzduit mai multe dezbateri cu privire la religia în școli. Ce crezi tu, în calitate de părinte și teolog, că ar trebui să învețe elevii la școală?

Nicolae Turcan: Cred că e nevoie ca religia să fie prezentă în școli, cu profesori buni și manuale inteligente. Ca să iau doar exemplul creștinismului, cum să ștergi cu buretele o tradiție bimilenară, fără de care nu e cu putință să înțelegi marea literatură, de pildă, ori filosofia? Concret, pentru că am un băiat în clasa a VII-a, am fost mereu de acord să i se predea religia, în speranța că va înțelege că binele există, în ciuda a ceea ce se întâmplă zi de zi. Dacă se predă în spiritul dragostei față de ceilalți, nu cred că poate avea decât rezultate benefice pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, pentru cultura lor generală și pentru viața lor neocolită de suferință.

Mihaela Gligor: Am auzit, adesea, spunându-se „credința se trăiește, religia se învață”. Ce părere ai? Mai este credința trăită în zilele noastre?

Nicolae Turcan: Nu poți trăi… nimicul! Sau poți, dar nu ești creștin, ci altceva, un mistic al unei religii a nimicului sau chiar al propriei religii! Dacă nu știi în ce crezi, simplele fioruri extatice pot să nu aibă nimic de-a face cu Dumnezeu. Prin urmare, e important să știi în ce crezi, de aceea și credința se învață, nu doar se trăiește. În același timp, cât timp rămân doar teorie fără experiere, nici învățăturile de credință nu înseamnă mare lucru. Mai e credința trăită în zilele noastre? Da, sunt convins pe deplin că da, chiar dacă intensitatea acestei trăiri poate avea diferite amplitudini, de la om la om, de la vreme la vreme, de la o suferință la alta, de la o bucurie la alta…

„Fanatismul îl înlocuiește pe Dumnezeu cu un idol”.

Mihaela Gligor: Dusă la extrem, folosește credința la ceva? Ce părere ai despre extremismul religios? Sunt fanaticii, în oricare Dumnezeu ar crede ei, mai aproape de adevărul etern decât restul credincioșilor?

Nicolae Turcan: Extremiștii sunt cei care au întors pasiunea infinită dedicată unui Dumnezeu infinit către această lume finită. Într-un fel, ei stau cu spatele la Dumnezeu și nu, nu cred că sunt mai aproape de El. Dimpotrivă. Fanatismul îl înlocuiește pe Dumnezeu cu un idol – neam, țară, credință adevărată, război sfânt etc. – și uită că Dumnezeu însuși lasă omului o libertate absolută. Dumnezeu nu e fanatic, ci îndelung răbdător, plin de dragoste, învins de om, fascinant – am putea înșirui aici o mulțime de nume și de atribute și tot n-am spune prea mult despre Cel dincolo de toate, cum îl numește Sf. Dionisie Areopagitul. Pe de altă parte, credința este o formă de intensitate, de exces, este umanitatea omului împlinită în dimensiunea ei absolută. Omul îndumnezeit, de exemplu, despre care vorbește tradiția ortodoxă, este evident un exces în mai multul omului. Omul care crede este un aventuros, un nebun fără a fi nebun, un jucător al limitei. Dar nu sunt acestea trăsăturile oricărei povești de dragoste? Orice îndrăgostit ar trebui să-l înțeleagă pe cel ce crede, orice îndrăgostit este fanatic în iubirea lui. Numai că, intensitatea iubirii nu trebuie transformată într-o armă împotriva celorlalți. Dacă o faci, uiți că Dumnezeu îi iubește și pe cei pe care tu îi urăști, deci ajungi în afara iubirii Lui tocmai când credeai că ești mai aproape de ea. „În clipa în care l-ai judecat pe fratele tău, Duhul Sfânt a plecat de la tine”, afirma Sf. Isaac Sirul. Fanatismul uită tocmai de iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii. Fanatismul este doar o ură care crede că iubește, nimic mai mult.

Mihaela Gligor: Date fiind conflictele ce țin primele pagini ale ziarelor din toată lumea, consideri că este nevoie de un dialog interreligios? Ce anume ar trebui să facă liderii religioși pentru ca oamenii, indiferent de orientarea lor, să trăiască în pace? Au ei un cuvânt de spus?

Nicolae Turcan: Indiscutabil, dialogul interreligios și interconfesional este o necesitate pentru lumea de azi, iar liderii religioși cred că nu trebuie să obosească în a transmite cuvintele iubirii dumnezeiești, ale înțelegerii, ale libertății fiecăruia, ale compasiunii, ale într-ajutorării…

Mihaela Gligor: Te-a ajutat să înțelegi mai bine natura umană stadiul de cercetare, în domeniul filosofiei, urmat în Germania?

Nicolae Turcan: A, deloc! Natura umană e pretutindeni la fel și ca s-o înțeleg mă străduiesc să mă întorc spre mine însumi. E un drum continuu, care nu pare a se termina și pe care îl iau mereu de la capăt, aproape fără rezultat. Cred că e doar o luciditate săracă faptul de a ajunge să observi că, în natura umană, răul se află pretutindeni prezent sub diverse forme și manifestări și să nu vezi binele. Sunt interesat de „ispita binelui”, după o formulă a lui Teodor Baconsky: cum e cu putință ca un bine minor, care pare atât de slab și fără șanse de reușită să aibă totuși sorți de izbândă? E uluitor! Cred că pentru a înțelege natura umană nici măcar n-ai nevoie de studii, e de-ajuns că ești. Studiile, cărțile, filosofia te ajută să formulezi înțelegerea, dar ți-o oferă prea puțin.

Mihaela Gligor: La ce lucrezi în prezent?

Nicolae Turcan: Lucrez parcă la prea multe proiecte (conferințe, cărți, cursuri) și prea puțin la… „hemografie” („scrierea cu tine însuți”, după definiția aceluiași Nichita Stănescu), ceea ce mă pune pe gânduri. Sunt optimist însă că viitorul va fi mai generos și mă va reda mie însumi într-o măsură mai mare…

Mihaela Gligor: Mult succes și mulțumesc pentru amabilitate.

Nicolae Turcan: Mulțumesc mult pentru interviu!