monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Sala Ecourilor de la Salina Turda va putea fi vizitată în curând - FOTO

Un proiect ambițios al conducerii societății care administrează Salina Turda este pe cale să se realizeze: legătura între mina Iosif sau Sala Ecourilor, cum a mai fost ea numită, și mina Terezia. Azi publicul a putut vizita galeria care leagă cele două mine.

Sala Ecourilor de la Salina Turda. Foto: Otilia Mureșan

Este vorba despre o suprafaţă de aproximativ 4.000 de metri pătrați, deocamdată neaccesibilă turiștilor.

Galeria de legătură măsoară peste 50 m. fiind săpată manual timp de un an și jumătate, pasul următor fiind reprofilarea galeriei și îndepărtarea cantității impresionante de sare existente acolo.


La eveniment a fost prezent directorul SC. Salina Turda Durgău SA- Vasile Tot în calitate de gazdă, alături de invitații săi, primarul Tudor Ștefănie, senatorul Alexandru Cordoș, deputatul Mircea Irimie, directorul general al Companiei de Apă Arieș- Matei Cristian, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj-Ioan Oleleu, Remus Lăpușan- președintele PSD Cluj, deputatul Steluța Cătăniciu, directorii de regii și societăți comerciale, consilieri locali, reprezentanți ai presei.

„Finalizarea execuției acestei galerii presupune etapa următoare prin care noi vom face legătura între mina Terezia și Mina Iosif. După finalizarea profilării acesteia și după ce vom realiza o structură din lemn care să permită accesul de pe acest pod, la acea galerie, vom dori să aducem turiști să vizitez forma în care arată astăzi, chiar dacă este neamenajată Mina Iosif, o mină de același calibru ca și mina Terezia…mergem pe principiul că trebuie să ducem și persoane cu dizabilități de la nivelul galeriei Franz Josef, să-i transferăm în această mină, în acest scop avem proiectat un lift panoramic la fel cu cel din mina Rudolf. Finalitatea este fluidizarea, confortul și siguranța vizitatorilor Salinei, astea sunt elementele pe care dorim să le practicăm în modernizarea obiectivului și devoltarea sa ulterioară. Sunt necesare aceste investiții având în vedere și numărul foarte mare de turiști pe care-l avem, din 2010 încoace, avem annual peste 375.000 de persoane care vizitează Salina Turda, numai în acest an, până ieri erau deja 405.000 vizitatori, practic am depășit toate recordurile de la redeschiderea obiectivului încoace” subliniază Vasile Tot, directorul general al SC.Salina Turda Durgău SA.


Tot a mai argumentat că lipsa unor circuite care să permită un flux mare de vizitatori este unul din motivele care au determinat conducerea societății să extindă spațiul de vizitare și să ofere beneficii în plus celor care trec pragul obiectivului turistic.

„Acest proces de dezvoltare și modernizare nu se oprește aici. După finalizarea minei Iosif avem în plan să punem în circuitul turistic și Mina Ghizela. Acolo sunt probleme cu accesul, nu există decât o scară de acces, trebuie montat și un lift pentru că normele ne impun că trebuie să avem două căi de circulație să putem scoate oamenii din mină în caz de necesitate. Noi deja am demarat studii de fezabilitate, proiecte care să ne permită accesarea de fonduri europene, pentru că din resurse proprii nu vom reuși să finanțăm proiectul. Partea noastră de cofinanțare este asigurată deja, avem fonduri care să ne permită să demarăm noul obiectiv” mai comentează Tot.


Mina Iosif din SalinaTurda este un obiectiv turistic mai puţin spectaculos decât Mina Rudolf sau Mina Terezia dar şi această mină are farmecul şi particularităţile proprii. Denumirea de "Sala Ecourilor" a fost dată Minei Iosif pentru efectul de reverberare a sunetului, datorată condiţiilor deosebite de propagare a sunetului, ca urmare a lipsei comunicării Minei Iosif cu alte lucrări miniere majore.