monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Tânăr reţinut pentru 24 de ore! A furat de la o femeie de 84 de ani

Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Câmpia Turzii a fost reţinut de poliţiştii clujeni pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie.

În data de 9 septembrie, în jurul orei 14:00, Poliţia municipiului Câmpia Turzii a fost sesizată cu privire la faptul că unei femei de 84 de ani i-ar fi fost smuls lănţişorul de aur de la gât.

Cum a procedat hoţul

În jurul orei 14:00, în timp ce bătrâna se afla în locuinţa din Câmpia Turzii, cu uşa de acces încuiată, o persoană necunoscută ar fi pătruns în curte prin poarta neasigurată, s-ar fi deplasat la uşa de acces şi ar fi bătut până când femeia a ieşit în cadrul uşii. În acel moment i-ar fi smuls acesteia un lănţişor de aur din jurul gâtului. Persoana necunoscută, în momentul comiterii faptei, ar fi  avut faţa acoperită cu o cagulă de culoare neagră, decupat în jurul ochilor.


„În urma investigaţiilor efectuate de poliţişti a fost identificată persoană bănuită de comiterea faptei, stabilindu-se că e un tânăr de 20 de ani, din Câmpia Turzii. Acesta a fost depistat şi reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „tâlhărie calificată”, faptă prevăzută de Codul penal”, au declarat reprezentanţii Insepctoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Tânărul urmează să fie prezentat Judecatoriei Turda cu propunere de arestare preventivă.


Pentru a preveni astfel de fapte, POLIŢIA RECOMANDĂ:

Când sunteţi în locuinţă şi sună cineva la uşă, înainte de a deschide, întrebaţi cine este şi uitaţi-vă pe vizor.

Nu permiteţi accesul în locuinţă persoanelor care vând ori cumpără diverse produse sau se oferă să presteze diferite servicii.


Când sunteţi acasă asiguraţi uşa cel puţin cu lanţul de siguranţă, astfel vă protejaţi de musafirii nepoftiţi.

Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.


Pentru a facilita identificarea şi prinderea infractorilor, încercaţi să reţineţi cât mai multe dintre următoarele aspecte: ora comiterii infracţiunii, aspectul agresorului (vârsta aproximativă, înălţimea, constituţia fizică, forma feţei, culoarea părului, a ochilor, vestimentaţia, semne particulare), numele/poreclele folosite între agresori, tipul, numărul maşinii şi direcţia în care a plecat (dacă este cazul).

Nu protejaţi infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să comită alte fapte cu violenţă. Dacă depuneţi plângere sporiţi şansele de identificare, prindere şi  pedepsire a infractorilor.


În cazul în care asistaţi la comiterea unei tâlhării sau sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112!