monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Vladimir Putin acuză occidentalii că utilizează criza din Ucraina pentru a "reanima" NATO

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a acuzat miercuri pe occidentali că utilizează criza din Ucraina pentru a "reanima" NATO.

"Criza din Ucraina care, în fond, a fost provocată şi creată de unii dintre partenerii noştri occidentali, este utilizată în prezent pentru reanimarea acestui bloc militar", a declarat Putin, făcând referire la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit agenţiilor de presă ruseşti, informează Mediafax.

În cursul summitului NATO de săptămâna trecută, statele membre ale Alianţei au promis că vor menţine o "prezenţă continuă" în estul Europei, unde atitudinea Rusiei provoacă îngrijorare, în special pentru crearea unei forţe de reacţie ce poate fi desfăşurată în câteva zile.


Acest plan de reacţie are ca scop să "consolideze apărarea colectivă", misiunea-cheie a NATO, fondată la începutul Războiului Rece în urmă cu 65 de ani. "Noi am spus deja, am avertizat deja că vom fi obligaţi să adoptăm în schimb măsuri adecvate pentru a ne asigura securitatea", a afirmat preşedintele rus.