monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Scandal cu pistoale pe strada Piezişă

Un scandal spontan s-a iscat noaptea trecută într-un local de pe strada Piezişă. Doi tineri beţi au ameninţat mai multe persoane cu pistoalele după care au plecat de la faţa locului.

sursa foto: ziare.com

Potrivit poliţiştilor clujeni doi tineri au băut fără măsură şi au început să ameninţe cu pistoalele, fără a le arma sau a trage cu ele, alţi tineri, după care au plecat din local cu o maşină.  

Cei doi scandalagii din Cluj au fost depistaţi de oamenii legii. „Poliţiştii au efectuat verificări şi în mai puţin de două ore de la sesizare i-au depistat pe cei implicaţi pe strada Calea Turzii. Aceştia au fost legitimaţi şi s-a stabilit că este vorba de doi tineri clujeni de 25, respectiv de 26 de ani. Asupra tânărului de 26 de ani, deţinător legal de armă, a fost găsit un pistol cu bile de cauciuc, iar asupra celuilalt o brichetă sub formă de pistol”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj.


Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de ameninţare.