monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Taximetrist ÎNJUNGHIAT în Zorilor, în urma unui scandal în trafic

Un taximetrist a fost înjunghiat ieri, pe strada Observatorului din Cluj-Napoca, în urma unui scandal în trafic.

Un şofer din Bucureşti, beat, nu i-a acordat prioritate unui taximetrist, iar spiritele s-au încins. „În urma altercaţiei, conducătorul taximetrului a fost înţepat cu un obiect ascuţit în zona gambei şi i-a fost distrus parbrizul autovehiculului. Poliţia a fost sesizată la data de 7 septembrie, în jurul orei 04:30.  Bărbatul de 26 de ani era sub influenţa alcoolului, având o concentraţie de 0,43 mg/l alcool pur în aer expirat. Victima, un bărbat de 31 de ani, din Cluj- Napoca, a fost transportat la U.P.U. Cluj-Napoca pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj.

Potrivit surse citate, conducătorul celuilalt autovehicul implicat, un bărbat de 26 de ani, din Bucureşti, precum şi alte 3 persoane au fost conduşi la sediul Secţiei 6 Poliţie.


În momentul de faţă se efectuează cercetări pentru comiterea infracţiunilor de  lovire sau alte violenţe, distrugere şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.