monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accident mortal cu scandal în Fundătura: Medicii de pe ambulanţă, agresați de rudele victimei - VIDEO

Un accident rutier soldat cu moartea unei persoane şi cu avarierea unui autoturism, a avut loc joi seară, în jurul orei 23.00, pe DN1C din localitatea clujeană Fundătura.

Potrivit dejeanul.ro, un şofer de 22 de ani din comuna bistriţeană Nimigea, care conducea pe direcţia Dej-Cluj-Napoca, a pierdut controlula supra direcţiei şi a intrat cu maşina într-un cap de podeţ.


Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului au ajuns două ambulanţe, una de la Dej şi una de la Gherla, şi o autospecială de descarcerare. Tânărul se afla în stop cardio-respirator la sosirea medicilor, însă intervenţia acestora a fost întârziată de cea a pompierilor, care au avut nevoie de aproape 20 de minute pentru a-l scoate dintre fiarele contorsionate ale maşinii.

În cele din urmă, victima a fost transportată într-o ambulanţă, unde i s-a făcut masaj cardiac. Între timp, la faţa locului au apărut şi rudele tânărului, care şi-au urlat durerea la primirea veştii. În momentul în care medicii au anunţat decesul tânărului, oamenii au devenit recalcitranţi, încercând să agreseze echipajul ambulanţei.


Deoarece poliţiştii aflaţi la faţa locului n-au făcut faţă situaţiei, ambulanţa a pornit spre Insitutul de Medicină Legală din Cluj-Napoca, deşi protocoul interzice transportul persoanelor decedate cu astfel de autospeciale. Deoarece rudele nervoase urmăreau ambulanţa, echipajul a cerut ca la sosirea în Cluj-Napoca să fie asteptaţi de forţele speciale ale poliţiei, lucru care s-a şi întâmplat.