monitorulcj.ro Menu
Actualitate

S-au reluat lucrările de reparare a drumurilor județene

După doi ani de întrerupere a lucrărilor pe drumurile judeţene s-a reluat activitatea necesară, de marcare şi cosire a vegetaţiei pe mai multe drumuri județene.

Reprezentanții Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public și Privat al Județului Cluj, au declarat că drumurile judeţene pe care s-a reluat activitatea sunt: Pata – Boju,  Ciurila, Țaga – Cămărașu, Gherla – Nicula – Sic - Coasta, Mănăstirea Nicula, Apahida –Cojocna – Ceanu Mare, Cheile Turzii, Câmpia Turzii – Frata - Mociu, Dej-Valea Unguraşului, Luna de Sus – Săvadisla – Băișoara - Buru, Gilău- Mărișel, Făget - Ciurila, Căpușu Mare – Dângău – Râșca, Băișoara - Muntele Băișorii, Răscruci – Borșa – Vultureni – Așchileu Mic- limită județ Sălaj, Chinteni – Vultureni – Panticeu - Recea Cristur, Gârbău - Leghia, Sucutard – Chiriș - Pălatca, Barai – Sava – Mureșenii de Câmpie – Chiriș, în regie proprie.

În data de 05.09.2014 se va da ordinul de începere a lucrărilor pe drumul DJ 107 N Băişoara – Valea Ierii, lucrare de modernizare şi reabilitare drumuri judeţene pentru perioada 2011 – 2015.


Reprezentanții Regiei mai precizează că s-au deblocat lucrările pe investiţii, iar în prezent se lucrează pe drumurile judeţene DJ 108 C Mănăstireni - Calata, DJ 108 B limita județ Sălaj, Bobâlna –Viile Dejului, DJ 107 N Gura Râșca – Someșul Rece şi DJ 182 E Chiuiești - Mănăstirea Casiel.