monitorulcj.ro Menu
Actualitate

11,6 milioane lei, economie la modernizarea liniei de tramvai. Ce va face Primăria cu banii

După încheierea lucrărilor de modernizare a liniei de tramvai pe tronsonul Mănăștur – Piața Gării, Primăria Cluj-Napoca a realizat o economie de 11,6 milioane lei.

Foto arhiva

Banii economisiți după încheierea proiectului privind modernizarea liniei de tramvai vor fi cheltuiți pentru alte proiecte, cum ar fi repararea drumului Făgetului și Lombului.

“Acest lucru arată că am cheltuit eficient banul public și că această sumă de bani va putea fi utilizată pentru alte proiecte pe care Primăria municipiului Cluj-Napoca le are depuse: drumul Lombului, drumul Făgetului fiind doar două dintre ele, depuse pe fonduri europene, în vederea executării lor în acest exercițiu financiar: 2007 – 2013, cu mențiunea că banii vor putea fi cheltuiți până în 2015”, a declarat primarul Emil Boc.


Cei 11,6 milioane lei reprezintă diferența din valoarea estimată prin proiect a lucrărilor de execuție și valoarea efectiv cheltuită. Contractul de finanțare a fost semnat în 15 octombrie 2010 pentru modernizarea liniei de tramvai Mănăștur – Piața Gării. Lucrările s-au finalizat la un an după începerea lor. Au început în 15 iunie 2011 și s-au încheiat în 15 iunie 2012.