monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Obama şi Merkel apreciază că Rusia s-a angajat într-o "escaladare periculoasă" în Ucraina

Preşedintele american Barack Obama şi cancelarul german Angela Merkel au apreciat, vineri, în cursul unei conversaţii telefonice, că Rusia s-a angajat într-o "escaladare periculoasă" în Ucraina, masând o prezenţă militară importantă la graniţă şi trimiţând un convoi umanitar.

Casa Albă a anunţat, într-un comunicat, că cei doi lideri şi-au exprimat "îngrijorarea" faţă de numărul mare al militarilor ruşi staţionaţi în apropiere de graniţa cu Ucraina, faţă de prezenţa personalului militar rus în Ucraina şi faţă de tirurile ruse de artilerie asupra teritoriului ucrainean.

Aceste elemente indică faptul că Rusia s-a angajat într-o "escaladare periculoasă" în Ucraina, au apreciat Obama şi Merkel, care au insistat asupra "unei încetări a focului bilaterale însoţite de închiderea frontierei şi un control efectiv al graniţei" ruso-ucrainene.


Potrivit lor, este "imperativ" ca vehiculele ruse cu ajutor umanitar la bord să părăsească teritoriul ucrainean, apreciind că trimiterea acestui convoi fără autorizarea Kievului constituie o "provocare suplimentară şi o încălcare a suveranităţii Ucrainei".

Obama şi Merkel consideră că Rusia trebuie "să accepte condiţiile care au fost stabilite cu Ucraina şi Crucea Roşie" în materie de asistenţă umanitară în teritoriul ucrainean.


De asemenea, Moscova trebuie să contribuie la dezescaladarea tensiunii în regiune, prin îndepărtarea trupelor sale de la graniţa cu Ucraina, dar şi retragerea armelor, vehiculelor şi personalului din teritoriul ucrainean.

Rusia trebuie "să înceteze trimiterea de personal rus, echipamente militare şi vehicule blindate spre estul Ucrainei", au mai apreciat cei doi lideri.


Potrivit lor, situaţia "continuă să se deterioreze" după distrugerea, de către o rachetă, a unui aparat aparţinând companiei Malaysia Airlines care survola Ucraina la 17 iulie.