Actualitate
Audit în regim de urgenţă la Consiliul Judeţean Cluj
Consiliul Judeţean şi toate instituţiile subordoate sunt auditate pentru eventuale nereguli apărute în cheltuirea banului public.
La începutul acestei săptămâni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de preşedinte, Mihai Seplecan, a solicitat Serviciului Audit Intern din cadrul instituţiei începerea, în regim de urgenţă, a misiunii de audit la toate entităţile subordonate forului administrativ judeţean, inclusiv la Consiliul Judeţean Cluj.
„Am dispus Serviciului de Audit, aflat în subordinea mea directă, începerea auditului la toate aceste instituţii în vederea prevenirii, depistării şi soluţionării unor eventuale nereguli apărute în cheltuirea banului public”, a declarat Seplecan.
Mihai Seplecan a solicitat auditul înainte de a fi nevoit să renunţe din nou la șefia Consiliului Judeţean Cluj, după ce prefectul județului Cluj a atacat în instanță hotărârile forului prin care a fost numit în aceste funcție, respectiv prein care a fost revocat din funcţie Ioan Oleleu.