monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Consiliere profesională gratuită pentru liceenii clujeni

3500 de elevi de liceu din 21 de judeţe, printre care şi Cluj beneficiază de consiliere gratuită în dezvoltarea profesională şi personală.

 

 

Proiectul „Caravana Carierei”, susţinut de Blocul Naţional Sindical (BNS), va începe în luna noiembrie. „Proiectul implementat de BNS se adresează elevilor de liceu care se pregătesc să păşească spre ciclul superior de învăţământ sau spre piaţa muncii, adolescenţi care au nevoie de îndrumare din partea unor experţi în domeniul dezvoltării profesionale şi personale”, susţin reprezentanţii BNS.

Potrivit realizatorilor proiectului, 1.050 din cei 3.500 de elevi vor primi din partea proiectului, ca premiu, câte un netbook. Premiul va fi acordat pe baza unui test aplicat la sfârşitul sesiunilor de consiliere.

În total vor fi vizitate 42 de licee şi şcoli de arte şi meserii, vizitele având o durată de două zile, timp în care se organizează sesiuni de consiliere cu elevii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. La fiecare worskhop se estimează un număr de minim 85 de participanţi. „În procesul de selecţie a şcolilor se va ţine cont de dimensiunea de includere a proiectului, dimensiune ce pune accent pe grupurile vulnerabile, elevi aparţinând unor minorităţi, elevi aflaţi în situaţii de risc, elevi proveniţi din familii sărace sau elevi cu dizabilităţi”, mai spun reprezentanţii BNS.

Pentru elevii care nu vor participa la sesiunile de consiliere, caravana va amplasa în curtea şcolilor corturi de informare unde vor avea acces la materiale informative tipărite şi prezentări multimedia.