monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Dosarul lui Omar Hayssam amânat

Curtea de Apel Oradea a primit, azi, la dosarul penal al inculpatului Omar Hayssam un document emis de autorităţile judiciare siriene din care rezultă că acesta se află în executarea unei pedepse de patru ani de muncă silnică în Penitenciarul Militar nr. 1 din Siria.

 

Potrivit unui comunicat al Curţii de Apel Oradea, din această cauză, judecarea dosarului penal s-a amânat pentru 17 octombrie 2011 iar prezenţa inculpatului la judecată în prezentul dosar este obligatorie, potrivit legii, dată fiind starea de deţinere. Pentru următorul termen de judecată s-a dispus citarea pe cale diplomatică a inculpatului Omar Hayssam şi s-a solicitat Ministerului Justiţiei să depună diligenţele necesare în vederea audierii inculpatului prin videoconferinţă. Pe data de 16 martie, Curtea de Apel Oradea (CAO) a dispus amânarea judecării cauzei penale privind inculpatul Omar Hayssam pentru termenul din 11 mai 2011, în vederea comunicării de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a documentelor clasificate. Potrivit comunicatului remis atunci de CAO, aceste documente clasificate au fost solicitate pentru a fi consultate de către persoanele abilitate, respectiv de către cele care au certificat ORNISS - autorizaţie de acces la informaţii clasificate.