Actualitate
Hitler, pictat într-o biserică din Franţa
Un vitraliu, vechi de 70 de ani, dintr-o biserică din orăşelul Montgeron a provocat un scandal naţional: Adolf Hitler este pictat în timp ce îl omoară pe Sf. Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, cel care simbolizează poporul evreu. Autorităţile speră ca biserica să devină un punct de atracţie turistică. Vitraliul, aflat într-o biserică din apropierea Parisului a fost realizat în 1941 de fraţii Maumejean şi reprezintă un portret al lui Adolf Hitler, prezentat drept regele Irod, în timp ce-l execută pe sfîntul Iacob, care simbolizează poporul evreu.
In imaginaţia populară, rezistenţa franceză împotriva ocupaţiei naziste din Franţa este asociată cu acţiuni eroice de gherilă, precum aruncarea în aer a podurilor sau deraierea trenurilor. Dar, într-un orăşel mic de lîngă Paris, doi fraţi artişti şi-au manifestat rezistenţa împotriva ocupaţiei în propriul lor fel, tăcut, printr-un vitraliu, scrie Der Spiegel.
Istoricii locali ai oraşului Montgeron au redescoperit un vitraliu care critică ocupaţia nazistă prin înfăţişarea lui Hitler ca un călău. Dictatorul este pictat în timp ce îl omoară pe Sf. Iacob, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Isus, cel care simbolizează poporul evreu. Deşi freza lui Hitler poate fi foarte uşor recunoscută, din vitraliu lipseşte totuşi celebra mustaţă a dictatorului. ”Artiştii au ascuns mustaţa după braţul lui Hitler, ca să nu aibă probleme”, a spus preotul Dominique Guérin pentru ziarul francez Le Parisien.
Vitraliile bisericii au fost inaugurate în iulie 1941, în timpul ocupaţiei naziste. Localnicii din acest oraşel cred că cei doi artişti care le-au creat, fraţii Mauméjean, l-au pictat intenţionat pe Hitler ca şi un călău al sfîntului Iacob, ca o acţiune artistică şi religioasă de rezistenţă.
În 1941 credincioşii parohiei cunoşteau mesajul vitraliului. Cu timpul însă, acesta a fost dat uitării. Potrivit preşedintelui Asociaţiei de istorie locală, Renaud Arpin, „mulţi oameni au trecut pe aici fără a observa aceste lucruri. O ignoranţă de înţeles, mai ales dacă nu cunoşti momentul cînd acest vitraliu a fost realizat”. Der Spiegel mai scrie că Arpin a spus că şi alte vitralii create de cei doi fraţi în alte biserici combină de asemenea mesaje politice cu cele religioase. Poate de aceea, re-descoperirea vitraliului a şocat oamenii din zonă care abia acum şi-au dat seama că s-au rugat, timp de şapte decenii, sub privirea lui Hitler. Autorităţile orăşelului Montgeron speră ca biserica lor să devină un punct de atracţie turistică.