monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O moldoveancă, între cele 22 persoane care au murit în accidentul de metrou de la Moscova. Alți 6 moldoveni au fost răniți

Şase străini, inclusiv o femeie din Republica Moldova, au murit marţi în accidentul de metrou de la Moscova, soldat cu 22 de victime, potrivit unor surse citate de agenţii ruseşti de presă.

O moldoveancă, între cele 22 persoane care au murit în accidentul de metrou de la Moscova

UPDATE 12:32  - 6 moldoveni au fost răniți

Alţi şase moldoveni au fost răniţi în accidentul de metrou de la Moscova, a anunţat, într-un  comunicat, Ministerul de Externe de la Chişinău.

Potrivit MAE de la Chişinău, reprezentanţii Ambasadei Republicii Moldova la Moscova sunt în contact permanent cu autorităţile ruse şi oferă asistenţa necesară cetăţenilor Republicii Moldova care au fost răniţi în accident.


-------------------------------------------

rintre cele 22 de persoane care au murit în urma deraieri unei garnitui a unui metrou dn Moscova se află doi bărbaţi din China, în vârstă de 33 şi 40 de ani, doi tadjici, în vârstă de 24 şi 25 de ani, un cetăţean din Kîrgîzstan, în vârstă de 24 de ani, şi o femeie în vârstă de 46 de ani din Republica Moldova au murit în accident, informează Mediafax.


De asemenea, o femeie în vârsstă de 32 de ani de la Koloma, o localitate din regiunea moscovită, a murit în accident. Locul de reşedinţă a altor cinci victime urmează să fie stabilit, restul fiind locuitori ai capitalei.

Potrivit unei surse medicale de la Moscova, bilanţul victimelor a ajuns la 22 de morţi. „Numărul total al răniţilor este de 162; 22 de persoane au murit".În prezent, 129 de persoane rănite în accident sunt internate în 15 spitale, a precizat sursa citată, adăugând că "alte 11 persoane au primit asistenţă în ambulatoriu".


Doi suspecţi arestați

Doi suspecţi au fost arestaţi după deraierea unei rame de metrou la Moscova care a provocat moartea a 22 de persoane, condiderat cel mai grav accident înregistrat vreodată la metroul moscovit, a anunţat miercuri Comitetul rus de anchetă.

"Anchetatorii au arestat doi suspecţi pentru încălcarea normelor de securitate în domeniul transporturilor", a anunţat Comitetul, principalul organ însărcinat cu efectuarea investigaţiilor penale în Rusia, precizând că este vorba despre doi supraveghetori.

Etichete: morti moscova raniti