monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Lecţii de „eco-nomie” în şcoli

2500 de elevi din ţară, inclusiv din Cluj-Napoca, participă luna aceasta la proiectul “Eco-nomiseşte! Energia contează”.

 

Elevii din mai 14 localităţi vor lua lecţii de “eco-nomie” de la consultanţii din mediul de afaceri oferiţi de compania ista România. Ei vor afla astfel ce înseamnă folosirea eficientă a resurselor energetice. „Întâlnirea tinerilor cu specialişti în produse şi tehnologii pentru sustenabilitate este unul dintre cele mai importante moduri de a le trezi interesul”, explică reprezentnaţii Junior Achievement, organizaţia care a implementat proiectul.

Luna voluntariatului la clasă a început la Drobeta Turnu-Severin, unde consultantul voluntar Costel Schinteie a răspuns la întrebările tinerilor privind resursele şi le-a oferit informaţii despre comportamentele şi tehnologiile de consum responsabil. “Am participat în calitate de voluntar la două clase de liceu şi două gimnaziale, în vederea familiarizării tinerei generaţii cu provocările economiei de piaţă. Acest mod de abordare diferit de învăţarea clasică a trezit interesul elevilor.

Discuţiile purtate au fost interactive, susţinute cu exemple din activităţile extraşcolare de ecologizare a mediului înconjurător de pe raza oraşului”, a spus Costel Schinteie. Întâlnirile vor continua luna aceasta în Arad, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti şi Târgovişte.